Eternul dosar: Voiculescu cere strămutarea procesului ICA la Curtea Supremă

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Avocaţii lui Dan Voiculescu încearcă un nou "episod" pentru amânare la nesfârşit a rezolvării dosarului ICA şi anume transferarea procesului în care se judecă dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) din nou la altă instanţă, pe motivul că judecătorii nu au fost imparţiali.

Din anul 2008, dosarul ICA a tot fost mutat de la Tribunalul Bucureşti la ÎCCJ şi înapoi la instanţa teritorială, la cererea lui Dan Voiculescu, în funcţie de calitatea de parlamentar pe care o avea sau nu o avea acesta. Acum avocaţii vor să mute din nou procesul la altă instanţă şi au depus o cerere în acest sens la ÎCCJ.

Dosarul ICA a fost luat în discuţie marţi la Curtea de Apel Bucureşti cu un nou complet de judecată, care a stabilit pentru luni următorul termen. Avocaţii lui Voiculescu au încercat să tergiverseze din nou soluţionarea dosarului. Unii au cerut amânarea procesului, în timp ce alţii au solicitat admiterea unor excepţii sau recuzarea judecătorilor, toate solicitările apărătorilor fiind respinse.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi şi instituirea de măsuri asiguratorii pentru o parte din bunurile lui Dan Voiculescu. Instanţa a extins sechestrul asigurător pe mai multe bunuri ale lui Dan Voiculescu şi ale celorlalte persoane acuzate în această cauză.

Procesul a fost amânat pe 10 iunie întrucât inculpaţii Popa Corneliu şi Petre Alexandru nu au avut avocaţi, astfel, că la termenul următor ei vor fi reprezentaţi de apărători din oficiu.

Dosarul ICA este judecat de un nou complet de magistraţi, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, care au promovat de curând la Curtea de Apel Bucureşti de la Tribunalul Bucureşti. Astfel, primul lor dosar este cel privind privatizarea ICA.

Fondatorul PC, Dan Voiculescu, este acuzat de corupţie în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, prejudiciul în acest dosar fiind estimat la aproximativ 60 de milioane de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne