Este posibilă o economie a altruismului?

De câteva decenii căile omenirii converg toate către economia de piaţă. Este ca şi cum am trăi pentru ea, mulţi văzând în ea legendarul panaceu. Vechea pleiadă a comuniştilor au criticat-o virulent, însă cei de azi văd în ea calea de salvare a intereselor lor. Economia de piaţă a generat ştiinţele economice şi au fost definite multe sub-curente ale ei. Vom încerca să desluşim firul roşu care străbate sistemele al căror câmp central este piaţa.

O competiţie paroxistică

Trăiesc oamenii mai bine sub economia de piaţă? Din punct de vedere material există perioade de înflorire urmate de crize, există avânt şi regres. Dar din punct de vedere al moralităţii, întreaga societate a fost antrenată în mod constant într-un singur sens: în jos. Câţiva factori amplificaţi la o intensitate nemaiîntâlnită menţin marele curent descendent.

În câmpul economiei de piaţă, pentru a supravieţui trebuie să te lupţi şi să-ţi modelezi gândirea în acest fel. Aici totul concurează şi fiecare luptă cu restul lumii. Se fac şi se desfac transnaţionale, concerne, firme, tarabe. Piaţa ne-a invadat chiar la nivel de individ. Credem orbeşte în regulile ei şi mai credem că asta ar fi o stare normală. Am fost învăţaţi să tratăm relaţiile interumane tot ca pe o marfă şi efectele pe termen lung se văd deja. Domină fenomenul singurătăţii şi înstrăinării şi fiecare îşi întăreşte fortăreaţa din care se luptă cu toţi competitorii. Celula de bază a societăţii, aşa cum a fost definită familia, a fost pur si simplu dinamitată. Ca orice altă marfă, dacă nu mai corespunde capriciilor momentului, familia este distrusă, pentru a fi înlocuită cu o alta. Sensul obligaţiei faţă de membrii familiei se estompează, fiind înlocuit de lumea sentimentelor sălbatice de piaţă.

Absolutizarea legii cererii şi ofertei

Ceea ce consumăm azi, în scurt timp nu mai este la modă. Ne-a fost impusă mentalitatea de a cumpăra mereu ceva nou. Am mai fost învăţaţi să fim mereu nemulţumiţi, iar dorinţele ne-au devenit ultrasofisticate. În bună parte, cererea se bazează pe capriciile vremii. De ce în faţa crizei economice ştiinţele actuale sunt neputincioase? Unul dintre motivele fundamentale este acela că pentru a studia legile economice s-ar impune adăugarea unei ştiinţe mai profunde, care să cuprindă parametrii încă neluaţi în calcul, cum ar fi dorinţele umane, înclinaţii şi tendinţe etc. O ştiinţă mai profundă, legată de conştiinţă, care să depăşească limitările convenţionalului. Care să cerceteze natura dorinţelor umane din ce în ce mai nesăţioase şi eventual dacă ele sunt ceva bun sau rău.

Trăiesc oamenii mai bine sub economia de piaţă? Din punct de vedere material există perioade de înflorire urmate de crize, există avânt şi regres. Dar din punct de vedere al moralităţii, întreaga societate a fost antrenată în mod constant într-un singur sens: în jos

Dar să vorbim puţin mai concret. Aliniindu-se la legea cererii şi a ofertei, în prezent produsele sunt constrânse să îndeplinească simultan două condiţii contrare: pe de o parte să arate cât mai bine şi să fie bune pentru o perioadă de timp (depăşind cu puţin garanţia), pentru a fi cumpărate, dar în acelaşi timp trebuie să fie atât de proaste încât la un moment dat să se strice iremediabil, pentru a fi înlocuite cu altele noi. Ceva din caracterul omului trece în mod subtil în munca sa. A produce intenţionat, pe scară largă şi pentru o perioadă lungă de timp astfel de mărfuri reflectă o lipsă de respect generalizată.

Să presupunem că la un moment dat, din cine ştie ce motive, s-ar declanşa un curent contrar celui dictat de economia de piaţă, iar noi am începe să producem lucruri de calitate şi toată omenirea ar depune eforturi în acest sens. Fiecare ar contribui conform propriilor abilităţi, gândindu-se mai puţin la beneficiul imediat şi mai mult la efectul de ansamblu. Un prim semn al adevăratei redresări s-ar manifesta în calitatea produselor care ar creşte de la o zi la alta. Neîmplinirii constante, care stă la baza actualei economii a consumului i-ar lua poate locul o raţionalitate orientată spre necesităţi de ordin mai înalt. Consecinţele creşterii calităţii şi a ciclurilor de viaţă ale produselor ne-ar putea surprinde.

Am putea scăpa de goana după noutate şi confort, care pare că ne duce, paradoxal, din ce în ce mai departe de o viaţă liniştită.

În orice caz ar putea prelungi viaţa acestei civilizaţii înnecată în consum, prin o mai raţională exploatare a resurselor care ne asigură existenţa şi pe care le consumăm frenetic.