Este oficial: Sorina Pintea anunţă epidemie de gripă în România / S-au înregistrat 54 de decese

După trei săptămâni epidemice consecutiv şi 54 de decese, ministrul Sănătăţii a anunţat că avem epidemie de gripă la nivel naţional.
Sorina Pintea
Sorina Pintea (Epoch Times România)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile au constatat epidemie de gripă la nivel naţional.

"Deşi aseară aveam o parte din datele pe care DSP le-a transmis inspectoratelor, acestea nu au fost concludente pentru că nu toate spitalele anunţaseră toate cazurile de gripă diagnosticate clinic, astfel încât am refăcut raportul şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică. Existând o succesiune de cel puţin trei săptămâni epidemice se constată că vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere regională în zona de sud şi cu focare locale şi cazuri sporadice în celelalte zone.

De la începutul sezonului au fost 54 de decese confirmate cu virus gripal.

Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever decât cel precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese mai devreme faţă de sezonul precedent. Diferenţa este că avem un număr mai mare de cazuri şi un număr mai mare de cazuri confirmate clinic. Gripa activează pe tot teritoriul ţării, chiar dacă la intensitate diferită. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare", a declarat Sorina Pintea, citată de Digi24.

Măsurile luate de Ministerul Sănătăţii

Obiectivul Ministerului Sănătăţii este reducerea numărului de cazuri severe şi decese cu gripă. Măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le-a transmis în teritoriu încă de la debutul din 17 ianuarie sunt cele care se aplică şi în cazul epidemiei. Vaccinarea rămâne şi în perioada următoare soluţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Specialiştii estimează că această circulaţie intensă se va menţine şi în luna februarie. Monitorizarea circulaţiei virusului gripal s-a făcut din octombrie şi se va continua până în mai.

La nivelul Ministerului Sănătăţii, din cele 1.300.000 doze achiziţionate pentru populaţia din grupele de risc au fost vaccinate 1.286.250 persoane până ieri. Ministerul a comandat suplimentar 30.000 vaccinuri, care, începând de mâine, vor fi distribuite în ţară la DSP-urile care au solicitat acest lucru. De asemenea, au mai fost transmise o serie de recomandări suplimentare.

Astfel, se solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc, refacerea urgentă a stocurilor cu materiale antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor internaţi, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocurilor de echipament de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante.

Avem şi recomandări pentru populaţie. Şi acestea au fost transmise începând din 17 ianuarie. Gripă avem în fiecare an. Gripa evoluează în mod ciclic cu număr mai mare sau mai mic de cazuri. Nu cred că e cazul să ne panicăm. Trebuie doar să aplicăm măsurile pe care le-am comunicat de la începutul sezonului gripal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne