Epurări politice la TAROM

(photos.com)

Ministerul Transporturilor (MT), condus de Dan Şova, a efectuat schimbări ale managementului TAROM. Patru din cei şase administratori TAROM au fost demişi, la şase luni de la numirea unor noi membri în Consiliul de Administraţie (CA).

Din vechiul consiliu au mai rămas doar şeful CA, Dante Stein - fost consilier onorific al premierului Victor Ponta - şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism. MT acţionarul majoritar al TAROM, nu a motivat oficial aceste schimbări, însă surse avizate susţin că au legătură directă cu scoaterea din structurile de stat a tuturor persoanelor numite de PNL, pe vremea când guverna alături de PSD, conform puterea.ro

De altfel, în urmă cu mai puţin de două săptămâni, au avut loc epurări ale PNL-ului şi din structurile RADET şi RATB, în urma unei hotărâri a majorităţii PSD din Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Ultima epurare a CA Tarom a avut loc în noiembrie anul trecut, când fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu - PNL - a revocat întreg Consiliul de Administraţie al TAROM, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, belgianul Christian Heinzmann.

Foştii membri din Consiliu au dat compania în judecată, de la care spun că fiecare are de recuperat circa 90.000 de euro.

Nu este exclus ca cei patru epuraţi de astăzi să fi tras învăţăminte din isprava predecesorilor iar la o aritmetică elementară, numirile şi epurările politice de la Tarom să coste statul în jur de 800.000 de euro, bani ce vor fi plătiţi de la buget.