Episcopul anticomunist Grigorie Leu, decedat în condiţii suspecte, deshumat după 70 de ani

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a iniţiat, împreună cu Parchetul Militar, un demers legal prin care se urmăreşte reconstituirea împrejurărilor care au condus la decesul fostului episcop de Huşi, Grigorie Leu, mort în condiţii suspecte la 1 martie 1949.
Episcopul Grigorie Leu
Episcopul Grigorie Leu (IICCMER)

IICCMER a pornit, marţi, acţiunea de investigaţii arheologice ce are ca obiectiv deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale episcopului martir, decedat la numai patru zile după ce a acceptat invitaţia prim-ministrului Petru Groza de a lua masa împreună. Demersul a fost pornit în urma unor solicitări venite din partea urmaşilor fostului episcop precum şi din partea Episcopiei Huşilor, se arată într-un comunicat al Institutului.

Cel de-al 40-lea ierarh al Catedralei Episcopale din Huşi, Grigorie Leu, a fost un anticomunist convins şi a luat atitudine împotriva sistemului social-politic bazat pe ateism înainte ca acesta să se instaureze şi în România. În 1947 a fost acuzat public în Parlament că este un admirator al regimului antonescian, că a fost susţinător al războiului împotriva URSS şi că face opoziţie regimului fiind promonarhist şi reacţionar, motive pentru care a fost trimis în judecată.

Episcopia Huşilor a fost desfiinţată, după mai bine de trei secole de existenţă neîntreruptă, prin Decretul privind aprobarea statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale.

Ca urmare a problemelor abordate de fostul episcop în timpul unei discuţii la Guvern - precum subordonarea Bisericii româneşti din străinătate Patriarhiei din Rusia, anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică, cenzura şi epurarea tipăriturilor, jaful şi teroarea instaurate în ţară - acesta a fost invitat de prim-ministrul Petru Groza la o masă protocolară. Imediat după ce a plecat de la locul respectiv, înaltul prelat a început să se simtă din ce în ce mai rău.

Fiind conştient că o să moară, în timpul drumului parcurs cu trenul înapoi la Huşi, a contactat-o pe cumnata lui, doctor de meserie. A cerut să fie îngropat simplu în latura exterioară a bisericii episcopale din Huşi şi a murit în chinuri patru zile mai târziu. La funeralii a participat şi un trimis al guvernului Petru Groza ce avea ca principală misiune să împiedice eventuala autopsie a trupului neînsufleţit.

Cumnata episcopului, doctoriţa Valentina Leu, care se adresase medicilor şi procurorilor cu o probă din sputa recoltată în timpul ultimei hemoragii digestive avute de episcop, unde au fost găsite urme de arsenic, a fost arestată de Securitate, alături de alţi membri ai familiei iar apoi condamnaţi la ani de temniţă.

IICCMER îşi doreşte să reconstituie acest fir istoric pentru a stabili cu certitudine dacă episcopul Grigorie Leu a murit în urma unui asasinat politic, bazându-se deja pe mărturii importante ale vremii care arată că ultimul episcop al Huşilor a fost otrăvit din dispoziţia guvernanţilor de atunci ai ţării prin complicitatea Securităţii comuniste.

Vă invităm să citiţi povestea episcopului martir de Huşi, Grigorie Leu.

Grigorie Leu s-a născut la 2 mai 1881 în satul Ţuţcani, comuna Măluşteni, judeţul Vaslui, fiind botezat după naştere cu numele de Gheorghe. Părinţii săi au fost preotul ortodox Constantin Leu şi preoteasa Sultana Leu, născută Filiuţă, Gheorghe fiind al doilea copil în ordinea venirii pe lume din cei opt pe care i-a avut familia preotului. Tânărul Gheorghe Leu a început primele clase primare în satul natal, apoi le-a continuat şi terminat la Bârlad, în 1894. La stăruinţa sa, a candidat la Seminarul Sf. Gheorghe din Roman unde a intrat ca bursier printre primele locuri. După trei ani de cursuri, în 1897, se transferă la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi unde a făcut anul patru din cursul inferior şi primii trei ani ai cursului superior, pe care l-a finalizat în 1901 la Seminarul Central din Bucureşti.

Din cauza greutăţilor materiale ale familiei nu a putut să urmeze imediat studiile superioare în teologie, fiind nevoit să-şi asigure singur existenţa. Ca urmare, în februarie 1902 a fost angajat cântăreţ la biserica Sfântul Gheorghe din Galaţi, îndeplinind şi anumite servicii de secretariat la protopopiatul din localitate. În toamna aceluiaşi an pleacă din Galaţi în cătunul Sipeni, localitate aflată în apropierea satului natal, unde funcţionează ca învăţător. În 1903, primeşte o bursă de studii la Facultatea de Teologie din Kiev unde nu a stat decât o lună, fiind nevoit să se întoarcă în ţară din cauza pierderii corespondenţei oficiale dintre Mitropolia Moldovei şi autorităţile bisericeşti din Rusia.

Deşi problema s-a rezolvat ulterior, datorită opoziţiei familiei, care avea o atitudine antirusească, nu s-a mai reîntors la Kiev, fiind nevoit să-şi continue activitatea de cântăreţ bisericesc la Galaţi. În 1904 hotărăşte să devină preot, căsătorindu-se cu Lucreţia, fiica preotului Dimitrie Ganea, paroh în satul Oancea. În urma demisiei pe caz de boală a socrului său, în aprilie 1904 Gheorghe Leu a fost hirotonit şi numit preot în satul Oancea, activând şi ca învăţător la şcoala din localitate. Rămâne însă văduv de soţie după doar şase ani de căsătorie, din care au rezultat doi băieţi dintre care unul a murit când era copil.

În 1906 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti pe care o termină în anul 1910. După absolvire rămâne în Bucureşti, fiind angajat ca preot spiritual şi profesor la Seminarul Central unde a lucrat până în anul 1916. Odată cu începerea Primului Război Mondial, în august 1916 a fost mobilizat ca preot militar, slujind mai întâi la formaţiuni sanitare apoi direct pe front, la unităţi combatante. Pentru devotamentul şi calităţile dovedite a fost avansat la gradul de căpitan şi decorat cu Coroana României, fiind demobilizat în iunie 1918.

După unirea Basarabiei cu Regatul României, a fost trimis în această provincie ca împuternicit guvernamental, unde, prin munca misionară, didactică şi cărturărească s-a dedicat consolidării noului edificiu statal. În toamna lui 1918 a fost însărcinat să reînfiinţeze Seminarul Teologic din oraşul Ismail, pe care l-a condus în calitate de director până în 1924, în toată această perioadă implicându-se în reorganizarea vieţii bisericeşti din sudul provinciei. În octombrie 1924 a părăsit postul din Ismail urmând calea episcopatului. În 19 noiembrie 1924, Sfântul Sinod îl alege arhiereu, iar în decembrie a fost tuns în monahism cu numele de Grigorie şi apoi ridicat la rangul de arhimandrit, după care a fost uns vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu titulatura de Botoşăneanul.

La 4 februarie 1925, episcopul Grigorie a devenit membru al Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de vicar mitropolitan, împreună cu patriarhul Miron Cristea, a organizat serviciile religioase ale Armatei şi învăţământul teologic din provinciile istorice revenite României, iar în cea de membru al Sinodului primeşte sarcina de a conduce comisia sinodală pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi de a coordona activitatea Bisericii pentru românii din străinătate.

La 11 iunie 1940 a fost ales prin vot episcop al Huşilor, devenind cel de-al 40-lea ierarh al acestei eparhii.

Grigorie Leu a fost un anticomunist convins, luând atitudine împotriva acestui sistem social-politic bazat pe ateism. Cu precădere, încă din vremea când era arhiereu vicar, la Iaşi, opoziţia sa faţă de această orânduire socială o argumenta cu exemple nefaste din ţările unde ea a fost acceptată, dar şi cu susţineri şi argumentări de ordin teologic şi naţional. După 1944, pe fondul schimbărilor social-politice intervenite în ţară, a devenit mai rezervat în exprimările publice, evitând atitudinile care puteau să dea impresia de angajare politică în noile conjuncturi. Atitudinile anticomuniste manifestate deschis înainte de 1944, ostilitatea, nemulţumirile şi reproşurile faţă de noul regim politic, exprimate în mod direct sau indirect, l-au adus în atenţia Siguranţei şi apoi a Securităţii încă din primii ani de afirmare represivă a noului regim.

După alungarea Regelui din ţară s-au accentuat presiunile asupra episcopului, mai ales cele de natură administrativă, faţă de care a menţinut, cât i-a stat în putinţă, aceeaşi atitudine rezervată, de rezistenţă, cu răbufniri de nemulţumire şi dezaprobare. În august 1947 a fost acuzat public în Parlament că este un admirator al regimului antonescian, că a fost susţinător al războiului împotriva URSS, că nu s-a încadrat politic şi ideologic la cerinţele timpului şi că face opoziţie făţişă regimului fiind promonarhist şi reacţionar, pentru toate acestea cerându-se trimiterea sa în judecata instanţelor civile şi bisericeşti.

După mai bine de trei secole de existenţă neîntreruptă, în 23 februarie 1949, prin Decretul privind aprobarea statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, a fost desfiinţată Episcopia Huşilor. Anterior emiterii acestui act de stat, printr-o adresă din 26 ianuarie 1949, patriarhul Iustinian cerea ministrului Cultelor rearondarea unor eparhii, menţionându-se ca bunurile mobile ale Episcopiei Huşilor se vor transfera către Episcopia din Galaţi, iar fosta catedrală episcopală se transformă în mănăstire de călugări. Grigorie Leu urma sa fie pensionat din oficiu, primind îngăduinţa de a rămâne în mănăstire.

Spre sfârşitul lunii februarie 1949, episcopul Huşilor a fost chemat la Bucureşti de patriarhul Iustinian unde a stat mai multe zile, expunându-şi poziţia şi prezentând în Sinod nedreptăţile care i se făceau. La 25 februarie 1949 a fost invitat la Guvern pentru consultări în problemele incriminate de demersurile sale repetate. În discuţia purtată cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Petru Groza, episcopul Grigorie a abordat punctual toate hotărârile statutare ale noului decret de funcţionare a Bisericii Ortodoxe, evidenţiind daunele ce se aduc intereselor majore ale Bisericii şi ale românilor în general.

A protestat oficial împotriva subordonării Bisericii româneşti din străinătate Patriarhiei din Rusia, pentru ingerinţele unor instituţii ale statului în viaţa Bisericii şi încălcarea autonomiei acesteia, a dispoziţiilor arbitrare privind pensionarea prea timpurie a preoţilor şi ierarhilor, împotriva anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, împotriva cotelor impuse, a cenzurii şi epurării tipăriturilor, a jafului şi terorii instaurate în ţară.

Alte probleme abordate au privit desfiinţarea forţată a Episcopiei Huşilor dar şi chestiunea plecării ilegale din ţară, în august 1948, a fiului său, preotul Victor Vasile Leu, care, prin emisiuni difuzate la posturi de radio străine, ataca sistematic regimul proletar. Petru Groza a avut o poziţie ambiguă în cazul tuturor subiectelor discutate şi a argumentelor prezentate de înaltul prelat.

Episcopul Grigorie Leu a fost apoi invitat de către primul-ministru la o masă protocolară unde nu a servit decât o cafea. Imediat după părăsirea locului a început să se simtă rău, dându-şi seama că a fost otrăvit. Din mărturiile celor apropiaţi care au stat în preajma sa, rezultă că episcopul avea o stare bună de sănătate, fiind în integritatea şi deplinătatea puterilor fizice şi mintale, având un regim de viaţă foarte cumpătat. Ierarhul s-a întors cu trenul spre Huşi, coborând în gara Crasna din judeţul Vaslui unde trebuia să schimbe garnitura. Până la sosirea trenului spre Huşi a fost găzduit de o cunoştinţă, Ioan Gh. Humă, care atunci era impegat de staţie. Acesta a fost rugat de episcop să telegrafieze la Medgidia pentru a fi anunţată cumnata sa, Valentina Leu, medic de profesie, ca să vină de urgenţă la Huşi.

Vădit slăbit, ierarhul şi-a continuat drumul cu trenul spre casă, iar a doua zi la reşedinţa episcopală a sosit şi doctoriţa Valentina Leu, care l-a supravegheat şi îngrijit până în ultima clipă a vieţii sale. Asistenţa medicală a mai fost asigurată şi de doctorului Găiţulescu, directorul spitalului din Huşi. Înaltul prelat, fiind conştient că va muri în scurt timp, a spus tuturor persoanelor apropiate cu care a venit în contact în acele zile că a fost otrăvit prin cafeaua pe care o băuse la masa cu primul-ministru.

Cu luciditate, în pofida suferinţelor provocate de substanţa otrăvitoare, având manifestări de greaţă, dureri abdominale şi inghinale, slăbiciune şi sete cumplită, şi-a adus la zi testamentul spiritual şi pe cel material, iar fiului său i-a lăsat însemnele ierarhice şi odăjdiile. A cerut să fie îmbrăcat modest, cu veşminte vechi, şi îngropat simplu în latura exterioară a bisericii episcopale, precizând şi persoanele ce urmasu să fie chemate la înmormântare.

În ultima zi a lunii februarie, starea de sănătate a episcopului s-a înrăutăţit prin apariţia hemoragiei digestive. În dimineaţa zilei de marţi, 1 martie 1949, în jurul orei 7,00, episcopul Grigorie Leu a părăsit această lume. Lângă el s-au aflat în acele momente câţiva apropiaţi şi mai mulţi membrii ai familiei. Înmormântarea a avut loc în ziua de vineri, 4 martie, pe o vreme mohorâtă, slujba religioasă fiind oficiată de un sobor alcătuit din episcopul Chesarie Păunescu al Tomisului, Antim Nica, locotenent de episcop la Galaţi, arhimandritul Teoctist Arăpaşul, viitorul patriarh, preotul Constantin Nonea din partea Mitropoliei Moldovei şi de un preot macedonean trimis de Ministerul Cultelor.

Mulţi clerici au fost însă opriţi sau intimidaţi de Securitate să participe la prohod. Trupul episcopului a fost depus, aşa cum ceruse, într-un mormânt amenajat în apropierea altarului Catedralei Episcopale din Huşi. La funeralii, guvernul Petru Groza şi-a trimis un reprezentant oficial pentru a transmite regretele pierderii unui asemenea ierarh. În realitate, trimisul Guvernului, un anume Fârserotu, avea ca principală misiune să împiedice eventuala autopsiere a cadavrului în cazul în care rudele defunctului, sau altcineva, ar fi încercat să facă acest lucru.

Fotografie pe catafalc făcută ca anexă la raportul către KGB.
Fotografie pe catafalc făcută ca anexă la raportul către KGB. (IICCMER)

A doua zi după deces, doctoriţa Valentina Leu, cumnata episcopului, se adresa printr-o scrisoare medicului Găiţulescu, directorul spitalului local, în care suspecta faptul că decesul ar fi fost provocat prin otrăvire deoarece a constatat o evoluţie anormală cu reacţii fiziologice provocate de factori necunoscuţi, iar în sputa eliminată s-au observat urme de arsenic. Odată cu scrisoarea s-a trimis şi o probă din sputa recoltată în timpul ultimei hemoragii digestive avute de episcop, rugând analizarea acesteia în laboratorul spitalului. Scrisoarea împreună cu proba au fost trimise la spital printr-un călugăr, care s-a întors înapoi cu ele deoarece doctorul plecase din oraş sau fusese îndemnat să facă acest lucru, iar laboratorul de analize medicale era închis.

În aceeaşi zi, doi fraţi şi două surori ai episcopului au întocmit o plângere adresată Procuraturii de pe lângă Tribunalul Huşi, solicitând deschiderea unei anchete asupra morţii fratelui lor în condiţii şi împrejurări neclare, însă nici procurorul-şef nu a putut fi de găsit în acele zile. În privinţa acestui demers a fost evitat un răspuns imediat din partea autorităţilor judiciare, pe motiv că pornirea unei anchete ar fi afectat atunci desfăşurarea ceremoniei funerare, promisiunea fiind realizarea ei ulterioară.

Nu după mult timp, cererea familiei de a se cerceta cauzele reale ale decesului a primit „răspunsul” autorităţilor comuniste: au fost arestaţi de Securitate şi condamnaţi la ani de temniţă, sub diferite pretexte, cei doi fraţi ai episcopului care au semnat cererea către procuratură, iar alţi membri ai familiei şi apropiaţi ai fostului episcop au fost la rândul lor arestaţi, anchetaţi, torturaţi şi unii chiar condamnaţi.

Ipoteza bazată pe firul istoric reconstituit de IICCMER: Episcopul Grigorie Leu a murit în urma unui asasinat politic şi, odată cu el, o episcopie românească ce dăinuia de secole în această parte de ţară. După suprimarea înaltului prelat român, mai multe posturi de radio şi agenţii de presă din Europa Occidentală anunţau opinia publică internaţională despre această crimă, înfăptuită de cominternişti asupra unui mare propovăduitor al adevărurilor naţionale româneşti. În istoria represiunii şi a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, episcopul Grigorie Leu ocupă un loc de cinste, după cum o atestă faptele, documentele şi mărturiile celor care au participat la evenimente.

Chiar dacă, oficial, nimeni n-a încercat până în prezent să dovedească că a fost vorba de un asasinat, mărturii importante ale vremii arată că ultimul episcop al Huşilor a fost otrăvit din dispoziţia guvernanţilor de atunci ai ţării prin complicitatea Securităţii comuniste. În România au existat şi alte cazuri asemănătoare, semnalate pe toată perioada regimului comunist, în care mai multe persoane au decedat subit în urma unor astfel de proceduri instrumentate de fosta Securitate la comanda liderilor regimului totalitar comunist.

Cercetările de la Huşi vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud, Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu şi Horaţiu Groza. Investigaţiile se vor desfăşura în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat de IICCMER în privinţa acestui caz. Acţiunea este sprijinită de Episcopia Huşilor şi se desfăşoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind susţinută şi de Muzeul Judeţean Ştefan cel Mare Vaslui.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne