UPDATE. Emoţii pentru Becali. Instanţa decide dacă îi va fi redusă pedeapsa cu şase luni. Rămâne cu aceeaşi pedeapsă

Gigi Becali cu degetele la cap.
Gigi Becali cu degetele la cap. (Captură youtube.com.)

UPDATE. Judecătorii Tribunalului Constanţa au decis, miercuri, ca Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, să rămână cu aceeaşi pedeapsă, instanţa respingându-i solicitarea de a-i fi redus sporul de şase luni.

***

Latifundiarul George Becali, care execută o sentinţă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, află miercuri dacă Tribunalul Constanţa îi va reduce sau nu pedeapsa cu şase luni, ca urmare a contestaţiei depuse de acesta. Decizia nu va fi definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Fostul finanţator al Stelei a cerut instanţei să-i fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, argumentând că, potrivit prevederilor noului Cod Penal, nu mai este incriminată acuzaţia de dare de mită ce i-a fost adusă în dosarul "Valiza". Becali a susţinut că legea potrivit căreia a fost condamnat iniţial prevedea că darea de mită reprezintă suma oferită pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, însă în viziunea noului Cod Penal darea de mită este suma oferită pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

În dosarul "Valiza", Becali a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, una în 2006, când a decis să-i premieze pe jucătorii echipei de fotbal Gloria Bistriţa, iar cea de-a doua a avut loc în 2008, când a decis să dea bani Universităţii Cluj pentru a stimula echipa să obţină un rezultat pozitiv în meciul cu CFR Cluj, meci disputat în ultima etapă din campionat, pentru ca Steaua Bucureşti să iasă campioana României. În ciuda eforturilor lui Becali meciul a fost câştigat de CFR Cluj, iar Steaua a pierdut titlul.

Amintim că Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, trei ani reprezentând pedeapsa în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, la care s-au adăugat alte şase luni după condamnarea în dosarul "Valiza" şi în cel cu privire la sechestrarea persoanelor care i-au furat maşina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne