Elena Udrea: Va fi greu să găsim o locomotivă pentru PDL ca Traian Băsescu

Candidaţi la şefia PDL. În imagine, Elena Udrea
Candidaţi la şefia PDL. În imagine, Elena Udrea (Epoch Times România)

Mesajul transmis de Elena Udrea la Convenţia PDL care a avut loc în weekend a fost că PDL are nevoie de reconstrucţie. Dând drept exemplu succesul PDL când a fost condus de Traian Băsescu, Elena Udrea şi-a îndemnat colegii să fac eforturi în acest sens.

Deputatul PDL a mai precizat că va fi greu ca să se găsească o locomotivă, aşa cum a fost Băsescu în ultimii 10 ani.

"Nu putem să nu recunoaştem că toate victoriile partidului, tot ceea ce s-a întâmplat glorios în istoria noastră, unii mai vechi în PDL, alţii mai noi, alţii foarte noi în partid, toţi cu bună credinţă faţă de PDL, a depins foarte mult şi de reuşita preşedintelui României. Ştim cu toţii că peste doi ani de zile preşedintele îşi încheie mandatul, iar PDL trebuie să fie pregătit până atunci să câştige alegeri de unul singur, va fi greu să mai găsim o locomotivă pe care am avut-o în ultimii 10 ani, aşa că va trebui să câştigăm cu efortul fiecăruia dintre noi", a declarat Elena Udrea.