Elena Udrea: Actualul şef SRI l-a susţinut pe Iohannis

Elena Udrea, adusă cu mandat la DNA, 29 ianuarie 2015
Elena Udrea, adusă cu mandat la DNA, 29 ianuarie 2015 (Epoch Times România)

Pusă sub urmărire penală în dosarul Microsoft, Elena Udrea a început să facă acuzaţii incendiare. Într-un interviu acordat Hotnews, Udrea a afirmat că în perioada pre-alegeri, SRI nu era condus de proaspăt demisionatul George Maior, ci de Coldea, şi acesta, ameninţat de Victor Ponta că va fi pus pe liber dacă iese preşedinte, l-a susţinut pe Iohannis.

"Îi spuneam domnului Maior că dl. Coldea conduce, de fapt, serviciul, în realitate, şi ţinta este să aibă toată puterea, îmi spunea că nu este aşa şi mi-a garantat de foarte multe ori, ca argument, "o să vezi, dl. Coldea îşi va da demisia odată cu mine, va pleca odată cu mine din acest serviciu, fiindcă noi am fost aduşi de Traian Băsescu şi noi plecăm odată cu el". Aş fi curioasă acum dacă domnul Maior mai susţine chestia asta.", a declarat Udrea intervievată de Hotnews.

Fosta candidată la preşedinţie a mai afirmat că "nişte oameni" i-au relatat că, "undeva spre toamnă", Ponta i-ar fi spus lui Coldea că dacă ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru. Udrea a refuzat să dea numele acelor oameni care i-ar fi relatat aceste fapte şi a cerut ca Victor Ponta să-i confirme povestirea.

"Mai era un aspect pe care probabil că ar trebui să-l confirme Victor Ponta - eu l-am auzit în foarte multe locuri şi a contribuit în timpul campaniei la ideea că se doreşte a fi adus Klaus Iohannis, nu că ar fi fost mai rău, evident că între Victor Ponta şi Klaus Iohannis vedem încă o dată că este foarte bine că este dl. Iohannis preşedinte, chiar dacă votul n-a fost neapărat pro-Iohannis, ci anti-Ponta - dar mai era un aspect... A spus că undeva spre ziua lui Victor Ponta, undeva spre toamnă, într-o adunare din aceasta neoficială, fiind de faţă şi dl. Ponta, şi dl. Coldea - aş mai da şi alte nume, dar nu mai sunt sigură şi n-aş vrea să pun nişte oameni să dezmintă eventual - domnul Ponta i-ar fi spus domnului Coldea: "Domnule general dacă ajung preşedinte, căutaţi-va de lucru!". Şi a continuat spunând "Şi ţineţi cont că am curaj să spun lucrul acesta în condiţiile în care încă nu am ajuns preşedinte", a declarat Udrea.

"Nu o să va dau acum un nume, fiindcă sunt foarte multe alte nume pe care le pot spune şi pe care le voi spune procurorilor, pentru ca expun nişte oameni." a adăugat Udrea.

Întrebată dacă Florian Coldea a avut interesul ca Iohannis să fie preşedinte şi a şi acţionat în consecinţă, Udrea a răspuns iniţial cu un "cred că da", după care a adăugat "în mod cert, în opinia mea, dl. Coldea l-a susţinut pe dl. Iohannis. În mod cert."

Fostul lider PMP a mai adăugat că odată cu plecarea lui Maior se va forma o altă majoritate în Parlament:

"Dacă un lider de partid are dosar penal sau poate avea dosar penal, atunci va lua ce decizie trebuie. Dacă politicienii pot fi şantajaţi cu dosare sau au spectrul unor dosare penale deasupra capului, evident că pot lua decizia de a forma altă majoritate. Am auzit comentarii cum că Victor Ponta mai avea un suport în Maior, logic. Acum, că George Maior a plecat, mă aştept ca partenerii domnului Ponta să susţină altă majoritate, una formată în jurul PNL-ului, eventual.", a precizat Udrea.

Întrebată ce legătură are majoritatea politică cu plecarea lui Maior din fruntea SRI, Udrea a răspuns: "Păi, v-am mai spus de unde vine puterea celor de la SRI, din faptul că acolo sunt toate informaţiile, mai ales cele care ţin de scheletele din dulap. "

Interviul integral acordat de Elena Udrea publicaţiei Hotnews poate fi citit aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne