Economia, la terapie intensivă. Orban: La ora actuală, cam 30% este afectată de criza coronavirusului

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Prim-ministrul Ludovic Orban a atras atenţia, miercuri seară, în direct pe B1 TV, că aproximativ 30% din economia României este afectată, la ora actuală, de criza provocată de efectele pandemiei de virus Wuhan.

"Ştiţi foarte bine că am preluat guvernarea cu un deficit de 4,6%, foarte multe dezechilibre în economie, iar după ce am preluat guvernarea a mai şi existat o competiţie de reducere a veniturilor şi de creştere a cheltuielilor, o competiţie politico-electorală în care au fost implicate alte partide politice. Situaţia, spre deosebire de alte ţări, este o situaţie mai grea, dar asta nu ne împiedică să căutăm toate mijloacele şi toate instrumentele posibile pentru a găsi soluţii de relansare economică. Deocamdată, este evident că sunt afectate foarte multe companii – în economie suferă foarte multe companii. Încercăm să susţinem toate companiile care îşi menţin activitatea, să fim alături de ele, de asemenea încercăm să evaluăm potenţialul de redresare pe care îl au companiile din diferite domenii de activitate şi, mai ales, nevoile pe care le au pentru a putea să îşi reia activitatea în condiţii cât mai aproape de normalitate. Căutăm instrumente care să genereze efecte benefice. La ora actuală, cam 30% din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ în economie, care e posibil să ducă nu la o reducere a creşterii economice, ci chiar pe o creştere economică negativă, care pe baza prognozelor făcute de specialişti poate să fie între -1% şi -3%", a declarat Orban.

Preşedintele PNL a precizat că Guvernul deja a început să gândească "relansarea economică de după trecerea epidemiei".

"Există resurse limitate. România nu este în situaţia Germaniei, care are o economie puternică şi unde, în Germania, în ultimii nouă sau 10 ani de zile nu a existat deficit bugetar, unde nivelul de îndatorare este redus şi unde există într-adevăr o forţă a statului de a susţine companiile şi angajaţii. Noi avem o limitare de resurse de care trebuie să ţinem cont. Din acest motiv, toate resursele pe care le putem disponibiliza – fie din fonduri europene, fie din fonduri de la buget, fie prin creditele pe care le luăm – trebuie să fie utilizate în mod inteligent, cu adevărat spre acele domenii şi spre acele companii care au capacitatea să asigure relansarea economică, care sunt fiabile în domenii de perspectivă, care într-adevăr să aibă capacitatea să se dezvolte şi să absoarbă angajaţi de pe piaţa muncii", a afirmat Orban.

Întrebat dacă există evaluări şi dacă Guvernul ştie de ce sumă de bani are nevoie România pentru a depăşi impasul economico-sanitar, şeful Guvernului a replicat:

"Încă nu am finalizat evaluarea. Sigur că o evaluare foarte serioasă o vom putea face în jurul datei de 15 aprilie, pentru că trebuie să vedem efectele şi pe luna aprilie, că martie nu ne oferă cuantificate toate consecinţele. Încă se mai produc mişcări în economie, mişcări care nu sunt întotdeauna pozitive, ci dimpotrivă se mai petrec mişcări negative. Continuă să îşi reducă activitatea firme, apar noi angajaţi disponibilizaţi. Nu putem cuantifica cu exactitate nevoile reale de resurse, dar pot să îi asigur pe români că orice resursă disponibilă o vom mobiliza şi o vom folosi în mod inteligent pentru a asigura revenirea cât mai rapidă a economiei în stare de funcţionare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne