Economia "duduie" din nou? Tudose se laudă cu rezultate spectaculoase

În timp ce Opoziţia nu mai pridideşte trăgând semnale de alarmă cu privire la creşterea spectaculoasă a deficitului bugetar şi la reducerea cheltuielilor pentru investiţii, Tudose susţine că stăm bine, foarte bine, primii la creştere economică şi cu recolte record.
Mihai Tudose
Mihai Tudose (Epoch Times)

România are cea mai mare creştere economică din UE - 5,7% - iar rata şomajului a ajuns la minimul istoric de 5,3%, a susţinut vineri, premierul Mihai Tudose, la începutul şedinţei de Guvern.

"Avem 5,7 creştere economică — cea mai mare din Uniunea Europeană, avem cel mai mare număr de salariaţi din ultimii 20 de ani — 4,85 milioane de salariaţi. Rata şomajului — la 5,3, minimul istoric, deci mai avem un pic şi avem o problemă cu forţa de muncă. Exporturile sunt la maximul istoric, puterea de cumpărare la fel şi, pentru prima dată, prin eforturile deosebite ale domnului ministru Daea, tot ce a fost fond european pentru agricultură de luat s-a luat şi au fost date toate subvenţiile cu mult înaintea termenelor. Ne-a ajutat şi natura şi se pare că o să avem cele mai mari producţii la câteva articole, cum ar fi grâul, floarea soarelui. Sunt producţii record", a declarat premierul, citat de Agepres.

Reamintim că, pe de altă parte, în timp ce Tudose vorbeşte despre cât de bine merge economia, Opoziţia atrage atenţia că în prima jumătate a anului încasările la buget din TVA, accize, impozite pe proprietate au scăzut sub nivelul lui 2016 şi, mai rău, cheltuielile pentru investiţii s-au redus dramatic, ajungând la 6 miliarde lei (0,7% din PIB), faţă de 11 miliarde de lei (1,5% din PIB).

În aceeaşi perioadă, deficitul bugetar a crescut de la 3,9 miliarde de lei în 2016 la 6,3 miliarde de lei.

"O dată pe lună putem vedea guvernarea PSD în cifre prin execuţia bugetară publicată de Ministerul Finanţelor. E un coşmar ce se întâmplă în finanţele ţării. Un coşmar pe care îl vom plăti cu toţii. Deficitul sintetizează amploarea dezastrului. După prima jumătate a anului 2017, statul român a cheltuit cu 6,3 miliarde de lei (0,8% din PIB) mai mult decât a încasat. Faţă de anul trecut, când deficitul era de 3,8 miliarde, creşterea e de 63%. Cum se finanţează acest deficit? Prin datorie publică, adică prin împrumut de la bănci. Din cauza PSD, România reuşeşte, în plină perioadă de creştere economică record, să aibă probleme de bani", atrăgea recent atenţia deputatul USR Claudiu Năsui.

Potrivit lui Năsui, Guvernul Tudose se laudă că a avut şi creşteri de încasări. Da, a avut, din impozitul pe salarii (11,5%) şi din contribuţiile sociale obligatorii (16,1%). Dar, de unde vin acele creşteri?

"Dacă se uită câteva linii mai jos în buget, înţelegem uşor de unde vin. Tot de la stat. Anul acesta, PSD a crescut nesustenabil salariile. Astfel cheltuielile de personal au crescut cu 19,5%. De acolo a încasat statul multe impozite pe salarii şi contribuţii sociale obligatorii. Nu s-a îmbunătăţit nicio colectare, şi românii nu au muncit mai mult. Statul a crescut salariile celor care lucrează la stat şi, astfel, a încasat de la el însuşi mai mult impozite şi contribuţii pe acele salarii", a afirmat Claudiu Năsui.