După Ucraina urmează Transnistria. Moscova încearcă să faciliteze acordarea paşapoartelor ruseşti locuitorilor din stânga Nistrului

Paşaport al Federaţiei Ruse
Paşaport al Federaţiei Ruse (fort-russ.com)

Duma de Stat a Federaţiei Ruse ar putea să adopte în curând o decizie privind acordarea în regim simplificat a paşapoartelor ruseşti pentru locuitorii din regiunea transnistreană.

Cu un anunţ în acest sens a venit deputatul rus din partea partidului „Edinaya Rossia”, Aleksandr Iaroşuk, în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni din stânga Nistrului, relatează Radio Chişinău.

Potrivit reprezentantului Dumei de Stat, citat de presa rusă, „guvernul rus înţelege problematica tuturor republicilor nerecunoscute, inclusiv DNR, LNR şi Transnistria, precum şi a cetăţenilor Rusiei în aceste regiuni”.

Demnitarul rus a mai adăugat că au fost deja efectuate mai multe modificări ale legislaţiei ce ţine de facilitarea acordării paşapoartelor ruseşti locuitorilor din stânga Nistrului în baza propunerilor venite din partea acestora.

Amintim că liderul rus, Vladimir Putin, a semnat la 24 aprilie decretul privind obţinerea în regim simplificat de către locuitorii din estul separatist al Ucrainei a cetăţeniei ruse.

Nemulţumite, autorităţile de la Kiev au anunţat că vor considera ilegale aceste acte şi au adresat mai multe apeluri organizaţiilor internaţionale pentru a reacţiona la aceste acţiuni ale Moscovei.

Uniunea Europeană analizează, în acest sens, posibilitatea introducerii de noi sancţiuni împotriva Moscovei, precum şi interzicerea accesului cetăţenilor care au obţinut paşapoarte ruseşti în urma decretului lui Putin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe