După Fukushima, căinii suferă de simptome asemănătoare PTSD

Un câine vagabond stă sub un anunţ pe care scrie - “Vom avea grijă de câinele dumneavoastră” şi “Vă rugăm sunaţi la numărul de mai jos” – şi care a fost lipit în faţa unui adăpost din Koryama, prefectura Fukushima, 21 martie 2011.
Un câine vagabond stă sub un anunţ pe care scrie - “Vom avea grijă de câinele dumneavoastră” şi “Vă rugăm sunaţi la numărul de mai jos” – şi care a fost lipit în faţa unui adăpost din Koryama, prefectura Fukushima, 21 martie 2011. (Go Takayama / AFP / Getty Images)

Câinii care au trecut prin dezastrul nuclear de la Fukushima Daiichi din Japonia, declanşat de un cutremur masiv cu magnitudinea de 9,0 grade anul trecut, au simptome similare cu tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), potrivit unui nou studiu.

Lucrarea, publicată joi în Nature's Scientific Reports, a susţinut că mulţi câini au fost abandonaţi în Prefectura Fukushima în urma colapsului centralei, cauzat de un tsunami de pe 11 martie 2011.

Numeroşi câini au fost lăsaţi să vagabondeze acolo, iar unii trăiau într-o stare de semi-sălbăticie în zona de excludere de 20 km impusă în jurul centralei Fukushima. Oamenii care locuiesc în zonă au fost evacuaţi din cauza nivelurilor ridicate de radiaţii emise de instalaţia afectată şi au fost nevoiţi să lase mii de câini în urmă.

Cercetătorii de la Universitatea Azabu din Japonia au comparat câinii din Kanagawa, o zonă din Japonia care a fost abandonată în 2009 şi 2010, cu 17 câini din Fukushima care au rămas acolo după dezastru.

Câinii au fost cu toţii introduşi într-un program special de salvare, oferindu-le dresaj şi asistenţă pentru a putea fi trimişi unor familii adoptive.

După câteva săptămâni, cercetătorii au descoperit că nivelurile de cortizol din câini de la Fukushima erau mai mari decât în ​​ceilalţi.

"Câinii de la Fukushima au arătat o agresiune faţă de persoane necunoscute, o adaptare la dresaj şi un ataşament faţă de cei care au grijă de ei semnificativ mai mici; de asemenea, nivelurile de cortizol din urină la câini de la Fukushima au fost de 5-10 ori mai mari decât cele de la câinii abandonaţi în altă zonă din Japonia," au remarcat cercetătorii în studiul lor.

"Aceste rezultate au sugerat că câinii de la Fukushima au trecut printr-o criză extrem de stresantă."

Deşi persoanele afectate de dezastru se refac şi revin încet la o viaţă normală, impactul psihosomatic asupra câinilor lor de companie trebuie să fie luat în considerare din cauza efectelor asupra comportamentului lor, cum ar fi ataşamentul şi capacitatea de învăţare.

"Îngrijirea îndelungată şi preocuparea faţă de impactul psihologic al dezastrelor par necesare atât la om cât şi la animale de companie," au concluzionat oamenii de ştiinţă.

Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic