După ce şi-au acordat pensii speciale, parlamentarii se gândesc acum şi la colegii lor din teritoriu

Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României. (Epoch Times România)

În ultima zi a sesiunii parlamentare, nu mai puţin de 30 de deputaţi, majoritatea PSD şi UDMR, au depus un proiect de lege care prevede acordarea de pensii speciale şefilor de Consilii Judeţene, primarilor şi viceprimarilor. Pe lângă pensia normală de care beneficiază, aleşii locali ar mai primi o indemnizaţie care porneşte de la câteva sute de lei şi poate depăşi 5.000 de lei.

Iniţiatorii proiectului de lege susţin că aleşii locali ar trebui să primească pensii speciale pentru că nu pot desfăşura şi alte activităţi în afara celor administrative.

"Mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean au plecat din sfera de activitate privată, renunţând astfel la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale", se arată în expunerea de motive a proiectului, citată de publicaţia Adevărul.

Indemnizaţia se acordă în limita a trei mandate şi doar în cazul în care edilul sau preşedintele de Consiliu Judeţean a ocupat funcţia pentru o perioadă mai mare de doi ani.

Pe lângă pensia normală, aleşii locali vor primi "bonusuri" ce pornesc de la trei-patru sute de lei pentru un primar de comună cu un singur mandat şi pot depăşi 5.000 de lei în cazul celor cu trei mandate. Nu vor beneficia însă de aceşti bani cei care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Numărul de foşti şi actuali aleşi locali care s-ar putea bucura de pensii sociale este de aproximativ 10.000, printre aceştia numărându-se şi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi predecesorul său Traian Băsescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne