Dubai prezintă modă

Expoziţie de modă în Dubai, octombrie 2016
Expoziţie de modă în Dubai, octombrie 2016 (Release.info)

În luna octombrie găseşti în Dubai modă şi distracţie din belşug. După sfârşitul oficial al verii, octombrie este momentul pentru a explora Dubaiul. Minţile cele mai creative din oraş au găsit o cale de a se exprima pe podiumul de prezentare. Spre bucuria iubitorilor de artă şi cultură se poate descoperi Dubai Opera, iar parcurile de distracţii inaugurează noi senzaţii tari pentru cei dornici de aventuri.

Între 20 şi 23 octombrie, Dubaiul prezintă latura sa de fashion cu genialul spectacol Fashion Forward (FFWD). Cei mai buni designeri din oraş şi din străinătate, printre care se numără Amato by Furne One şi Hussein Bazaza, se întâlnesc pe străzile din Dubai Design District (d3) pentru a prezenta cele mai bune ţinute din regiune, de la pret-a-porter până la înalta cultură. În acest sezon, s-a inaugurat, de asemenea, EPIC (Program de dezvoltare a sectorului, prin cooperare, pentru acronimul în limba engleză), program care îşi propune să promoveze talentul regional prin intermediul unor ateliere şi evenimente unde se stabilesc contacte, cât şi accesul la liderii din industrie.

Se trece direct de la prezentările de modă la galeriile din d3 pentru a sărbători inovaţia în desen, care va dura o săptămână întreagă. Programul de şase zile (între 24 şi 29 octombrie), oferă o multitudine de ateliere. Aflaţi mai multe despre arta etichetării şi a faţadei de iluminat, vă puteţi testa abilităţile cu un desen bazic de mobilier, puteţi merge la mese rotunde cu experţi profesionişti sau exploraţi multe inaugurări de galerii şi săli de expoziţie. Şi aceasta nu este tot. În colaborare cu Downtown Design, o expoziţie de desen de interioare şi mobilier, oferă designerilor cu mult talent posibilitatea de a întâlni potenţiali cumpărători.

Dubaiul tot timpul încercă să surprindă cu noi evenimente şi spectacole, turnee sportive, competiţii, raliuri etc., atrăgând astfel mii de turişti în fiecare an, pentru că ce vezi aici - grandoare şi opulenţă în tot şi toate - nu poţi găsi deecât în puţine locuri în lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură