Dragnea, în război deschis cu Înalta Curte: A dat în judecată conducerea instanţei supreme

Nemulţumit de completul de judecători la care a ajuns dosarul Bombonica, liderul PSD Liviu Dragnea dă în judecată Curtea Supremă.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a acţionat în instanţă Înalta Curte precum şi Colegiul de conducere al instituţiei, nemulţumit de hotărârea privind constituirea completelor de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe 5 octombrie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel, relatează Mediafax.

Potrivit sursei citate, Dragnea a contestat la Curtea de Apel Bucureşti hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind constituirea completelor de cinci judecători. Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată, dosarul fiind înregistrat pe data de 5 octombrie.

Informaţia vine în contextul în care luni, pe rolul Înaltei Curţi a fost primul termen în apelul din dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Liviu Dragnea nu s-a prezentat la termen, preferând să ceară o amânare pe motiv că urmează să îşi angajeze un alt avocat. Următorul termen a fost stabilit pe 5 noiembrie.

Reamintim că apelul în dosarul lui Liviu Dragnea este judecat de Completul 1, condus de judecătorul Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Membrii titulari ai completului sunt judecătorii: Neniţă Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina şi Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanţi sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Şelaru Valentin Horia şi Cerbu Silvia.

Înainte de proces, în spaţiul public a apărut informaţia că Liviu Dragnea ar fi nemulţumit de complet, 3 din 5 judecători fiind consideraţi intransigenţi şi ar fi pistonat pentru o OUG, astfel încât să-şi poată schimba completul. OUG nu s-a dat (se spune că Tăriceanu şi Tudorel Toader n-ar marşa la această idee) însă premierul Viorica Dăncilă a sesizat, pe 2 octombrie, Curtea Constituţională privind existenţa unui conflict juridic cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legat de modul în care sunt aplicate noile prevederi cu privire la formarea completelor de cinci judecători.

Revenind la condamnarea lui Dragnea, în motivarea deciziei de condamnare, magistraţii de la ÎCCJ arată că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

"Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice", se arată în motivarea judecătorilor citată de Mediafax.

Magistraţii mai susţin că gradul de pericol social al faptelor este evidenţiat de "modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne