Dragnea face pasul în spate cu remanierea. Brusc e mulţumit de toţi miniştrii

Liviu Dragnea părea să se fi răzgândit în ceea ce priveşte oportunitatea unei remanieri şi susţine că este mulţumit de membrii cabinetului Grindeanu.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Eooch Times)

După ce zilele trecute a criticat parte din miniştri pentru proasta comunicare şi a vorbit de o posibilă remaniere, Liviu Dragnea pare să fi revenit la "sentimente" mai bune şi susţine, mai nou că-l mulţumeşte activitatea tuturor ministerelor şi că „este posibil să nu fie niciun fel de remaniere”.

"Programul de guvernare este foarte riguros, dar ritmul trebuie menţinut. Este posibil să nu fie niciun fel de remaniere, dar, dacă vom analiza că în anumite zone este nevoie de un impuls, este nevoie de un alt ritm decât cel care a fost până acum, eu cel puţin nu o să am niciun fel de ezitare", a declarat Dragnea, preluat de digi24.ro, la Bacău.

Întrebat dacă în acest moment are nemulţumiri faţă de activitatea vreunui ministru sau minister, Dragnea nu s-a mai plâns nici măcar de ministrul Justiţiei, declarând că îl mulţumesc toate ministerele, atât ca cetăţean cât şi ca preşedinte de partid, şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Reamintim că în urmă cu câteva zile Liviu Dragnea anunţa că săptămâna viitoare va analiza, împreună cu Grindeanu şi Călin Popescu Tăriceanu activitatea miniştrilor şi că, dacă se va ajunge la concluzia că din cauza anumitor membri ai Guvernului punerea în operă a programului de guvernare e periclitată, atunci se va putea discuta despre remaniere.

În replică, premierul Grindeanu a susţinut că e mult prea devreme să se vorbească despre remanieri.