Dragnea: "Este o democraţie mincinoasă în România, drepturile sunt în situaţia de a fi devenit un moft"

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Screenshot - Realitatea)

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a declarat, în ultima parte a aşa-zisului interviu acordat Ancăi Alexandrescu, că în partidul pe care l-a condus este acum „bahaus” şi le-a cerut colegilor săi să îl sprijine pe Ciolacu dacă tot l-au pus interimar,

”Eu nu am avut o relaţie foarte bună cu Marian Vanghelie de-a lungul vremii. În schimb, îmi place de Marian că e un om autentic, adică el spune lucrurile pe care le gândeşte şi nu minte. Dar el a avut o expresie povestită în politică ”o mişcare browniană” (râde). Mai e o expresie pe aici pe unde sunt eu acum: ”bahaus”, nu auzisem de asta până să ajung aici. Unde toţi se ceartă cu toţi, agitaţie foarte mare. Sigur că nu îmi place când văd ce se întâmplă, ar fi fost foarte firesc să se întâmple asta în primele luni după ce am plecat eu, dar a trecut un an şi ceva. Acuma, dacă l-au pus pe Ciolacu interimar, domne, să-l sprijine. Adică, ideea asta, hai să vedem cum îl dăm jos pe un om pe care l-am pus şi pe care l-am susţinut...”, a declarat Dragnea, în aşa-zisul interviu difuzat de Realitatea.

Întrebat cum se vede ce se întâmplă în România din închisoare, fostul lider al PSD a susţinut că în ţara este o democraţie mincinoasă.

”Nu ştiu, habar nu am ce face Marcel Ciolacu, eu doar mai aud nemulţumiri de aici. Eu vă spun, de aici România şi zona asta politică se vede altfel. Şi se vede într-un mod real. Eu, de exemplu, de aicea nu am cum să mai fiu presat permanent de tot felul de manipulări şi de tot felul de expresii din astea jignitoare care îţi tulbură cât de cât vederea. Lucrurile sunt foarte simple: este o democraţie mincinoasă astăzi în România unde drepturile sunt în situaţia de a fi devenit un moft. Din punct de vedere economic, lucrurile stau foarte rău. Majoritatea oamenilor de afaceri au probleme, enorm de multe firme care au dat faliment sau sunt în prag de faliment, oameni care au pierdut locurile de muncă, probleme în agricultură, subvenţia la agricultură întârziată cred că şi acum la data la care vorbim mai e subvenţie nedată, noi o plăteam în octombrie, în avans. În ceea ce priveşte salarizarea, sistemul de pensii, lucrurile sunt permanent în schimbare şi nesigure”, a susţinut Dragnea.

Referitor la democraţie, reamintim că Liviu Dragnea a rămas în memoria colectivă drept liderul partidului care, pentru a face miting la Târgovişte, a confiscat oraşul, lumea intrând doar cu parolă în urbe. Tot Dragnea conducea din urmă guvernul la data mitingului diasporei scăldat în gaze lacrimogene de jandarmi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne