Dragnea: Deci eu de-abia îl aştept pe Iohannis să organizeze referendumul!

Liviu Dragnea si Codrin Stefanescu
Liviu Dragnea si Codrin Stefanescu (Epoch Times România)

Şeful PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat luni, într-o conferinţă de presă la Parlament, cu privire la referendumul pe justiţie anunţat de preşedintele Klaus Iohannis.

Redăm mai jos discuţia lui Dragnea cu presa pe acest subiect:

Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că este hotărât să declanşeze un referendum pentru data de 26 mai, atunci când au loc şi alegerile europarlamentare. Aţi avut vreo discuţie în cadrul Comitetului Executiv Naţional, sau măcar cu liderii, care va fi abordarea PSD referitor la acest referendum?

Dragnea: Deci eu de-abia îl aştept să organizeze referendumul pe domnul Klaus Werner Iohannis. N-am avut discuţie în CEx pe subiectul ăsta, dar eu de-abia îl aştept. Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă şi la alte întrebări. Ca de exemplu: câte case este nevoie să furi de la stat ca să ajungi preşedinte? Sau câte zeci de dosare penale trebuie să îţi fie închise de prieteni ca să ai şanse la candidatura la prezidenţiale? Deci s-ar putea, adică nu, sigur va fi un prilej serios de dezbatere pe teme de genul acesta.

Reporter: Deci ne spuneţi că în cazul în care preşedintele declanşează acest referendum şi PSD va declanşa un al doilea referendum în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare?

Dragnea: Eu nu ştiu cum traduceţi din română în română dar mă pierdeţi. Eu ştiu ce am spus. De-abia îl aştept.

Reporter: Organizarea unui referendum pe 26 mai va defavoriza PSD la alegerile europarlamentare?

Dragnea: Nu. Ei vor să defavorizeze PSD prin mijloace nepolitice şi nelegale. Prezenţa la vor... nu, noi cerem tuturor românilor să vină la vot. Este un scrutin electoral de o importanţă covârşitoare pentru România. Eu sper că multă lume a înţeles ce înseamnă Parlamentul European şi cât contează calitatea fiecărui europarlamentar român care ajunge în această structură foarte importantă. Că ne place sau nu ne place, acolo trebuie să avem oameni care ştiu să se bată pentru România, care înţeleg ce să facă pentru ţara lor şi care nu lucrează împotriva ţării lor. Noi suntem foarte interesaţi ca românii să vină la vot şi muncim în sensul ăsta. Da, asta este un subiect pe care l-am discutat astăzi în CEx, să avem o prezenţă foarte mare la vot.