Dragnea: Am văzut pe o pancartă "Vrem justiţie, nu corupţie". Da, şi noi vrem asta!

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a susţinut sâmbătă, în cadrul conferinţei extraordinare de alegeri a organizaţiei judeţene Ialomiţa, un nou discurs controversat în care s-a plâns că partidul său este victima unui "program monstruos de demonizare" şi mulţi dintre liderii săi, printre care şi el, au devenit ţinte ale aşa-zisului "Stat Paralel".

"Şi eu şi mulţi alţi colegi, şi în general PSD-ul, am fost făcuţi ţinte pentru a fi mânjiţi, pentru a fi demonizaţi, pentru a fi ciumaţi. De ce? Pentru că potenţialul nostru de creştere pentru ei este inimaginabil. Ei nu şi-au putut imagina că în decembrie 2016 acest partid, căruia îi fusese condamnat preşedintele în aprilie 2016, pentru marea corupţie de la referendum, a reuşit să câştige alegerile locale şi alegerile parlamentare cu un scor foarte mare. Cel mai mare din istoria unui partid. Atunci şi-au dat seama că potenţialul nostru este uriaş. Şi exact de a doua zi de după alegeri au început acest program nenorocit, monstruos, de demonizare a unui partid. Nu au ce să pună în loc. Nu au ce să pună din punct de vedere economic, social, pentru că au avut la dispoziţie toţi anii în care au guvernat de la revoluţie încoace", a declarat Dragnea.

Şeful PSD, al cărui partid a stat la guvernare cel mai mult după 1989, pretinde că opoziţia s-a ocupat doar cu tăieri de salarii, impozitări de pensii, austeritate şi descreştere economică.

"Până ca noi să preluăm guvernarea în ianuarie 2017, în România, practic putem spune că a funcţionat omerta, legea tăcerii, foarte puţini oameni. Şi aici îi cuprind pe acei jurnalişti din România care au avut mereu curajul să spună adevărul, cu toate riscurile la care s-au expus, cu şefi de trusturi de presă băgaţi în puşcării pentru ca trusturile lor de presă să se facă preş la noua Securitate. În rest, să nu se vorbească despre adevărurile economice, despre austeritate despre locul nostru real în Europa, despre ceea ce ar merita românii cu adevărat, despre protocoale secrete din justiţie, despre pervertirea actului politic, despre măsluiri de alegeri în sufragerii, despre sărăcia în care erau ţinuţi fără voia lor românii, ca să nu scoată capul, ca să nu vorbească şi ca să nu creadă că au dreptul să traiască mai bine. Asta era legea tăcerii", a precizat Dragnea.

Potrivit liderului PSD, partidul pe care îl conduce a început să vorbească, "pentru că primul pas real către eliberare este curajul de a vorbi, de a spune lucrurile adevărate, lucrurile în care crezi".

"Da, i-am remarcat şi eu pe cei care erau peste drum (protestatari – n.r.). Am văzut pe un panou sau ce era 'Vrem Justiţie, nu corupţie". Da, şi eu vreau. Şi noi vrem. Nu mai vrem să funcţioneze în continuare acest sistem care a corupt justiţia şi care încearcă să o corupă în continuare. Ca să spunem lucrurilor pe nume. În condiţiile în care un serviciu secret – SRI – are protocoale secrete cu Înalta Curte, cu Direcţia Naţională Anticorupţie, cu Parchetul General, în condiţiile în care ofiţeri de la SRI stăteau pe culoarele acestor instituţii, se mai putea avea în credere în actul de justiţie în România?", a precizat Dragnea.

Pentru a-şi argumenta poziţia, preşedintele PSD a invocat un "misterios" sondaj de opinie.

"Adică 60 şi ceva la sută dintre români sunt nebuni când spun în toate sondajele, cele reale, că după ce au observat în ultima perioadă toate informaţiile care au ieşit la iveală – abuzuri nemaiîntâlnite, nemaipomenite, dosarele măsluite, dosare făcute prin fraudă, prin presiune, prin şantaj, protocoale secrete - spun că da, şi lor li se poate întâmpla, că şi lor li se poate întâmpla să fie condamnaţi fără să fie vinovaţi. 63 la sută. În situaţia asta au adus România din punct de vedere al percepţiei românului a actului de justiţie. Cine? Cei care sunt de dimineaţă până seara în gură cu statul de drept. În mintea lor statul de drept este statul de drepţi, adică statul pe care ei îl controlează. Ei să hotărască cine să meargă la puşcărie, cine să scape. (...) Trebuie să plătească indiferent cum îi cheamă şi indiferent cine îi susţine, de aici sau de afară", a punctat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne