"Două la Primărie, două la Prefectură, unul la Şcoala de fete". Ponta face inventarul kilometrilor de autostradă construiţi de PSD

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Fostul premier Victor Ponta a criticat, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook, autorităţile pentru falsa implicare în construirea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş şi i-a transmis un mesaj premierului Viorica Dăncilă.

“Azi în România se guvernează într-un singur fel - cu MINCIUNA şi HOTIE! După ce au anunţat că au început Autostrada Iaşi - Târgu Mureş s-au dus la Centura Bacăului ( care nu e la regim de Autostradă şi care se licitase şi începuse încă din 2015) - acum guvernanţii noştri au dispărut de pe şantier! Au fost ocupaţi să folosească milioanele de euro pe care le primesc de la Bugetul de Stat ca să răspândească pe internet o altă MINCIUNĂ - că suceveanul care a a făcut 1 metru de Autostradă este în poze cu Iohannis!”, afirmă fostul lider PSD.

În plus, Ponta îi atrage atenţia premierului Dăncilă care sunt guvernele care au construit autostrăzi şi, mai exact, câţi kilometri a făcut fiecare dintre ele.

“Azi s-a apucat şi biata doamnă Dăncilă să citească mesajele de Partid / l-a certat pe Ştefan Mandachi şi a spus că “Guvernele PSD” au făcut 500 km de autostrăzi! Doamna Viorica - Guvernele PSD care au făcut sunt Guvernul Năstase - 97 km , Guvernul Victor Ponta (securistul, trădătorul, masonul etc) - 338 şi Guvernul Tudose (alt trădător şi securist) / dvs aţi inaugurat în 2018 doar 56 de km demaraţi de Ponta şi Şova / dacă vreţi să citiţi de pe foaie să nu greşiţi vă dau un link", adaugă fostul premier.

În acelaşi timp, Ponta acuză că din cauza fostului preşedinte al României şi a aliaţilor acestuia, nu ar fi reuşit să construiască mai mult în timpul guvernării sale.

“În perioada 2012-2015 am construit mult prea puţine autostrăzi şi îmi reproşez acest lucru / am făcut multe greşeli / l-am avut împotrivă cu toate forţele sale pe Traian Băsescu ( sprijinit de Kovesi dar şi de prostia PNL )! Sigur se putea face mai mult!“

La final, fostul premier face o trecere în revistă a reuşitelor sale în domeniu: “Dar - am finalizat şi dat în exploatare A3 Bucureşti - Ploieşti, A2 Bucureşti - Constanţa şi A1 Sibiu - Deva; Licitat, contractat şi în execuţie (sau finalizat):1. A1 Nădlac - Arad / 38 kilometri / loturile 1 şi 2 reziliate (din cauza dosarului penal Romstrade) relicitate şi semnate contractele începând cu 2013 (lotul 1) şi lotul 2 (2014);2. A1 Lugoj - Deva 72 Km, finalizat licitaţia în august 2013, ordin începere lucrări în Noiembrie 2013;3. A3 Câmpia Turzii - Târgu Mureş 52 km contracte semnate în iulie 2014;4. A3 Nadaselu - Mihăieşti 17 km şi Suplacu De Barcău - Borş 64 km semnate contracte în mai 2015;5. A10 Sebeş - Turda 70 km semnat contract în decembrie 2013.“