Dosarul Revoluţiei. Procurorii extind urmărirea penală faţă de Roman: "A acceptat şi oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist"

Parchetul General a extins lista de acuzaţii pentru care fostul premier Petre Roman este cercetat în cel mai dureros dosar al acestei naţii, Dosarul Revoluţiei.
Petre Roman şi Ion Iliescu asudaţi
Petre Roman şi Ion Iliescu asudaţi (f)

Parchetul General a dispus extinderea urmăririi penale faţă de fostul premier Petre Roman în dosarul „Revoluţiei” pentru infracţiuni contra umanităţii. În condiţiile în care, la începerea urmăririi penale, Roman se declara uluit, afirmând că el n-avea nicio calitate la Revoluţie şi nu putea influenţa Armata, procurorii transmit că fostul premier a acceptat şi oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist.

" În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul Revoluţiei”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii faţă de suspectul Roman Petre, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi, începând cu 26 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României, prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

Suspectul Roman Petre a fost încă de la înfiinţarea CFSN unul dintre factorii importanţi de decizie ai acestui organism, iar în această calitate, la fel ca suspecţii Iliescu Ion şi Voiculescu Gelu Voican, a acceptat şi oficializat decizii militare, unele cu caracter diversionist.

Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale ţării; darea de ordine privind deplasarea unor unităţi militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unităţi militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populaţia civilă, parţial înarmată, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante. Aceste acţiuni s-au desfăşurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informaţii false privind acţiuni ostile, intense şi diversificate, aparţinând ”duşmanului terorist”. Informaţiile au fost diseminate prin intermediul comunicaţiilor militare şi civile.

Aceste conduite au contribuit la survenirea unor consecinţe deosebit de grave (numeroase pierderi de vieţi omeneşti, vătămări corporale, fizice sau psihice, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional a unor persoane, suferinţe mari, distrugerea unor bunuri de patrimoniu)", transmit procurorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne