Dosar "în putrezire" la Înalta Curte. Iohannis, sesizat

Un dosar vizând ilegalitatea alegerilor din iunie 2014 pentru două dintre locurile în Consiliul de Administraţie al Radioului Public zace în cine ştie ce sertar, fiind, potrivt SUS România, unicul dosar pe rolul înaltei Curţi care, nici după 1 an şi 6 luni de la înregistrare nu are fixat un prim termen de judecată.
Sediul Radiodifuziunii Române
Sediul Radiodifuziunii Române (Epoch Times România)

Sindicatul Unit al Salariaţilor – Radio România (SUS–Radio România) a adresat, miercuri, o scrisoare deschisă către Înalta Curte de Casaţie, principalelor autorităţi ale statului, Avocatul Poporului, asociaţiilor de magistraţi, unor organizaţii din societatea civilă, presă, ambasade etc. cerându-le implicarea pentru stoparea conduitei de tergiversare a dosarului 4322/2/2014, dosar vizând ilegalitatea alegerilor care s-au desfăşurat în iunie 2014 pentru două dintre locurile vacante în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Potrivit liderului SUS Radio România, dosarul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 29.07.2015 şi nici până în prezent nu i s-a stabilit un prim termen de judecată, ceea ce face ca acest dosar să fie unicul dosar de pe rolul înaltei Curţi care, nici după 1 şi 6 luni de la înregistrare nu are fixat un prim termen de judecată.

Potrivit comunicatului remis de sindicat Epoch Times, în fapt, obiectul judecăţii acestui dosar îl constituie recursul formulat de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva sentinţei nr. 1595 din 05.06.2015, date de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosar 4322/2/2014 prin care instanţa de fond a reţinut ilegalitatea alegerilor care s-au desfăşurat în iunie 2014 pentru două din locurile vacante în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, dispunând următoarele:

“Anulează art. 1-5 din Regulamentul privind desfăşurarea alegerilor de desemnare a candidaţilor pentru reprezentanţii salariaţilor în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, aprobat prin Dispoziţia Comitetului Director al SRR nr. I 23/3.06.2014. Anulează Decizia SRR - Comisia Tehnică nr. 52/5.06.2014 şi Decizia nr. 42/5.06.2014. Anulează Procesul Verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor, înregistrat la SRR sub nr. 112/7.06.2014. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 100 lei despăgubiri către fiecare reclamant persoană fizică pentru încălcarea dreptului de acces în funcţii şi demnităţi publice. Obligă pe pârâtă să publice prezenta hotărâre într-un ziar de circulaţie naţională şi pe pagina sa de internet, pe cheltuiala sa. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamantul Sindicatul Unit al Salariaţilor - Radio România. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.06.2015”, a fost sentinţa pronunţată de instanţă.

Liderul SUS Radio România mai precizează că, în data de 20 decembrie 2016, i s-a respins de către ICCJ, plângerea de tergiversare a judecăţii formulată de sindicat, fără o motivare obiectivă şi sub pretextul că la aceeaşi dată s-ar fi cercetat de către instanţă şi raportul asupra admisibilităţii recursului introdus de Societatea Română de Radiodifuziune, urmând ca acesta să fie comunicat şi părţilor în dosar.

"Trecând peste faptul că dosarul a stat în putrezire un an şi jumătate până la introducerea plângerii noastre (care, de fapt, l-a activat şi pe judecătorul raportor ce tergiversa îndeplinirea obligaţiei de întocmire a raportului preliminar) observăm cu surprindere şi frustrare că nici măcar după o lună de la respingerea plângerii noastre pentru tergiversarea cauzei, nu s-a comunicat acest raport asupra admisibilităţii, părţilor în proces, ceea ce dovedeşte că, în continuare, la nivelul ICCJ, există persoane care au interes şi care acţionează concertat pentru a tergiversa în continuare judecată cauzei 4322/2/2014, în beneficiul persoanelor care au fost alese, cu încălcarea legii, în Consiliul de Administraţie al SRR", adaugă SUS Radio România.

În consecinţă, sindicatul cere:

- dispunerea de măsuri pentru încetarea conduitei de tergiversare a cauzei care ne afectează dreptul nostru la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, drept protejat de art. 6 alin. 1) din CEDO;

- dispunerea comunicării de urgenţă a raportului asupra admisibilităţii recursului către părţi;

- identificarea şi dispunerea tragerii la răspundere disciplinară a magistratului sau personalului auxiliar care acţionează pentru tergiversarea acestei cauze, inclusiv prin refuzul de comunicare a raportului asupra admisibilităţii, comunicându-ne şi subscrisei, identitatea magistratului sau a funcţionarului vinovat.

Scrisoare a fost adresată de SINDICATUL UNIT AL SALARIAŢILOR – RADIO ROMÂNIA Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Preşedintelui României, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Avocatului Poporului, Senatului şi Camerei Deputaţilor, Ministrului Justiţie, Reprezentanţei UE în România, UNJR-ului, Asociaţiei Magistraţilor, Expert Forum, Centrului de Resurse Juridice, ActiveWatch, Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, Ambasadelor SUA, Germaniei şi Franţei.

Reamintim că în iunie 2014, liderul SUS Radio România sună la 112 pentru a reclama vicierea alegerilor pentru consiliul de administraţie al Radiodifuziunii. Potrivit lui Moise, alegerile au fost marcate de nereguli încă de dinainte de a începe.

Astfel, în noaptea de 3 spre 4 iunie, Comitetul Director al SRR a adoptat o rezoluţie prin care persoanelor de dinafara instituţiei li se interzice să candideze pentru locurile prevăzute de lege în Consiliul de Administraţie (CA), ca reprezentanţi ai salariaţilor. Dispoziţia, semnată de Ovidiu Miculescu, Preşedinte-Director general contravine flagrant Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR, care prevede dreptul salariaţilor de a-şi alege doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, fără nicio restricţie. Prin modificările aduse regulamentului în noaptea de 3-4 iunie, Comitetul Director s-a substitut practic Parlamentului şi Guvernului, singurele foruri abilitate să dea legi, construind ad-hoc reglementări dincolo de cele prevăzute de lege. Această decizie pare să fi fost luată cu dedicaţie pentru Adrian Moise - al cărui contract de muncă fusese anterior desfăcut abuziv, potrivit acestuia - ca să îi împiedice accesul la un post în CA.

Mai mult, Moise a reclamat vineri că votul nu este secret. Colegi ai săi ce au luat parte la alegeri l-au sesizat că buletinele de vot sunt înseriate, ceea ce încalcă articolul 19, litera d din legea 41/1994 (legea privind organizarea SRR şi SRTV), care prevede că votul este secret.

Încă o ilegalitate sesizată de Moise este faptul că angajaţii Radioului public nu au putut să voteze candidaţi nominali ci liste cu grupuri de candidaţi, SRR adoptând modelul alegerilor europarlamentare, unde votanţilor li s-au prezentat liste de partid.

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici