Dorin Drăguţan: Moldova ar putea intra în recesiune anul acesta

Grafic economic
Grafic economic (INDRANIL MUKHERJEE / AFP / Getty Images)

Potrivit prognozelor guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan, Moldova ar putea intra în recesiune anul acesta. În acest sens oficialul a mai precizat că creşterea economică, şi aşa modestă, prognozată de Guvern, nu va fi atinsă. Acestea declaraţii au fost făcută în cadrul unei emisiuni la Publika TV.

Pentru acest an, Guvernul prognoza un avans economic de 3%, asta deşi iniţial miza pe o creştere economică de 4,5%. Cu privire la această prognoză Drăguţan a declarat: "În baza datelor pe care le avem acum, credem că această creştere economică din acest an va fi cu mult mai mică decât cea prognozată de către Guvern, mult mai mică, s-ar putea să fie în jurul cifrei de zero. La mijlocul lui septembrie vor fi datele pentru trimestrul doi al PIB, în baza acestor date vom putea înţelege mai bine ce se întâmplă, inclusiv vom acumula date din agricultură".

La rândul lor, experţii economici consideră că Executivul şi-a supraevaluat posibilităţile, în special activele, iar introducerea cotei de impozit pe venit ar fi o greşeală.

"Drăguţan nu a spus nimic nou. Este ceea ce prognozează toţi economiştii. Vorbim nu despre o încetinire a creşterii economice, ci despre o contracţie şi toţi indicatorii macroeconomici vor cunoaşte o creştere foarte temperată, dacă nu pe alocuri descreştere", a declarat Vitalie Rapcea, analist economic.

În acelaşi timp, Datele Biroului Naţional de Statistică arată că în prima jumătate a anului trecut s-a înregistrat o stagnare în majoritatea sectoarelor economiei. Astfel, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia industrială a scăzut cu 0,3 la sută, volumul mărfurilor transportate s-a redus cu aproape 5%, producţia agricolă s-a micşorat cu 0,2%, iar veniturile la bugetul de stat au scăzut cu 5,7%.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în primele trei luni ale anului, creşterea economică nu a depăşit un procent.

Totodată şi moldovenii cred că ne aşteaptă vremuri grele şi spun că cei mai afectaţi vor fi bătrânii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe