Domnica Manole: Judecătorii CCM vor activa independent şi imparţial indiferent de presiunile exercitate asupra lor

Domnica Manole, magistrat Curtea de Apel Chişinău
Domnica Manole, magistrat Curtea de Apel Chişinău (Epoch Times România)

Noul preşedinte a Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM) Domnica Manole a informat miercuri, în cadrul unui briefing de presă că judecătorii CCM sunt supuşi presiunilor şi intimidărilor din partea politicienilor de la Chişinău creându-se astfel o situaţie tensionată de natură să afecteze activitatea instituţiei.

Potrivit acesteia, acţiunile ilegale în privinţa magistraţilor Curţii au început după ce s-a decis neconstituţionalitatea legilor „anti-criză” asumate de Guvern, iar ulterior, la sfârşitul lunii aprilie, demiterea fostului deputat socialist Vladimir Ţurcan de la conducerea CCM, fiind suspendată totodată intrarea în vigoare a Acordului de împrumut cu Rusia, ratificat de către majoritatea parlamentară PSRM-PDM.

Curtea şi judecătorii ei au devenit ţinta unor atacuri mediatice. Înalţi demnitari de stat, inclusiv preşedintele Igor Dodon, au lansat declaraţii de natură să creeze o atmosferă publică negativă în jurul instituţiei şi să discrediteze judecătorii constituţionali, a menţionat preşedintele CCM.

„Politicienii au susţinut că, în funcţie de adoptarea unor anumite hotărâri, Curtea ar deveni „capturată politic şi utilizată în uzurparea puterii de stat" şi „va trebui să-şi asume consecinţele", a adăugat Domnica Manole precizând că cetăţenii, Comisia de la Veneţia, partenerii internaţionali ai R. Moldova şi întregul corp diplomatic acreditat în ţară trebuie să cunoască din prima sursă despre evenimentele alarmante care afectează funcţionalitatea statului de drept în R. Moldova.

În concluzie, preşedintele Curţii Constituţionale a dat asigurări că judecătorii vor activa în strictă conformitate cu Constituţia R.Moldova şi vor rămâne la fel de independenţi şi imparţiali în hotărârile şi deciziile pronunţate, indiferent de presiunile exercitate asupra lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe