Dominic Thiem, învingător în faţa lui Martin Klizan în finala de la Sankt Petersburg (ATP)

Austriacul şi-a adjudecat al treilea titlu al sezonului după victoria categorică obţinută, duminică, în faţa slovacului Martin Klizan, scor final 6-3, 6-1.
Jucătorul austriac Dominic Thiem.
Jucătorul austriac Dominic Thiem. (Getty Images)

Ediţia 2018 a turneului ATP 250 Series “St. Petersburg Open” s-a încheiat cu victoria jucătorului austriac Dominic Thiem (25 ani, 7 ATP), acesta impunându-se fără prea mare efort în ultimul act în faţa lui Martin Klizan (29 ani, 49 ATP) din Slovacia cu scorul de 6-3, 6-1.

Thiem, care şi-a trecut astfel în palmares cel de-al treilea titlu al sezonului (după Buenos Aires şi Lyon), a avut nevoie de 68 de minute de joc efectiv pentru a-şi duce la bun sfârşit obiectivul principal - cucerirea trofeului. Este pentru prima dată când austriacul reuşeşte să se impună în faţa slovacului, cel din urmă câştigând toate cele patru confruntări avute anterior.

Proaspătul campion va primi un premiu financiar în valoare de 209.645 dolari şi 250 puncte ATP, în timp ce oponentul său, câştigătorul din 2012 a trofeului de la Sankt Petersburg, va fi răsplătit cu 110.415 dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport