Dobrovie, despre "Marşul pentru viaţă": Trebuie să înfiinţăm centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină!

Matei Dobrovie (Deputat PNL),
Matei Dobrovie (Deputat PNL), (Florin Chirilă/Epoch Times)

Deputatul PNL Matei Dobrovie a atras atenţia, într-un comunicat de presă, că, la fel ca în fiecare sfârşit de martie, şi anul acesta are loc în Bucureşti şi în multe alte oraşe din România şi din Republica Moldova, Marşul pentru Viaţă.

"Nu este vorba despre un eveniment pentru interzicerea legală a avorturilor, ci despre un marş pentru susţinerea vieţii, a femeilor aflate în criză de sarcină, a copiilor nenăscuţi şi care au şansa şi dreptul la viaţă. Statisticile privind avortul în România sunt înspăimântătoare – peste 22 de milioane de copii ucişi din 1958 până în prezent, adică mai mult decât actuala populaţie a României. Ţara noastră se situează pe unul dintre primele 5 locuri în lume, toate ocupate de ţări foste comuniste, în acest tragic clasament al morţii – raportul dintre numărul de avorturi şi mărimea populaţiei în perioada 1921-2015. În condiţiile în care ne confruntăm, ca şi alte state europene, cu o serioasă criză demografică, autorităţile române ar trebui să ia măsuri pentru a încuraja viaţa, pentru a susţine femeile şi copiii", a declarat Dobrovie.

Potrivit deputatului, adesea femeile sunt presate, contrar voinţei lor, să facă avorturi de către soţi sau parteneri care nu-şi doresc copilul, care ameninţă că le vor părăsi sau nu le vor mai susţine financiar. De asemenea, ele sunt supuse oprobriului rudelor sau părinţilor, care consideră că dacă nu sunt căsătorite şi nasc copii au întinat onoarea familiei.

"Aceste femei au nevoie de sprijin şi de consiliere într-o perioadă traumatizantă şi dificilă a vieţii lor. Ca urmare, este nevoie să fie înfiinţate centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină care să fie denumite ca atare, unde ele să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită şi de susţinerea unui asistent social specializat în criză de sarcină. În România criza de sarcină nu este recunoscută oficial, iar serviciile de consiliere specializată pe această problematică sunt extrem de puţine şi nu sunt prevăzute de niciun act normativ. Ca urmare, ajutorul de care are nevoie o femeie în criză de sarcină nu are temei legal pentru a fi oferit şi nici nu există persoane specializate care să ofere consiliere specială pentru soluţionarea problemelor cu care femeile însărcinate se confruntă pe parcursul sarcinii şi pentru a face faţă presiunilor la care sunt acestea supuse", a precizat Dobrovie.

Ca urmare, liberalul a propus Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale introducerea în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea nr. 867/2015, a serviciului social de consiliere pentru femeile în criză de sarcină. De asemenea, a cerut să se introducă în codul COR – Clasificarea ocupaţiilor din România, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1116/2013, şi ocupaţia de consilier pentru criza de sarcină.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne