DNA îl acuză pe Gheorghe Stan că minte în cazul retragerii apelurilor în dosarele Hrebenciuc/Ghiţă

Gheorghe Stan
Gheorghe Stan

Direcţia Naţională Anticorupţie a reacţionat ferm, marţi, după ce fostul şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, Gheorghe Stan, a afirmat într-un interviu că şeful DNA ar fi fost de acord cu decizia instituţiei de a retrage căile de atac în dosarele Hrebenciuc şi Ghiţă.

"Nu a existat niciun fel de discuţie / corespondenţă cu privire la dosarul în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc şi alţii, iar despre retragerea apelului, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a aflat din presă. Cu referire la cel de-al doilea dosar care a fost trimis în judecată Sebastian Ghiţă şi alţii, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a luat decizia de retragere a apelului la data de 10 iunie 2019, iar la data de 13 iunie 2019 a retras efectiv apelul şi în aceeaşi zi a notificat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să ia act despre acest lucru", a explicat DNA.

Potrivit agenţiei anticorupţie, având în vedere că printre inculpaţii trimişi în judecată în cele două dosare se află şi persoane care au calitatea de magistraţi, în baza legii 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin OUG nr. 7/2019, DNA nu mai are nicio competenţă în dosarele privind magistraţi, inclusiv în cele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

"Consecinţa nedeclarării apelului în aceste două cauze este că inculpaţii condamnaţi în primă instanţă nu pot primi pedepse mai mari în apel, iar cei achitaţi rămân achitaţi", a transmis DNA.

Fostul şef al Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor Gheorghe Stan, trimis între timp de PSD la Curtea Constituţională, a susţinut, într-un interviu publicat marţi, de Mediafax, că retragerea apelurilor din dosarele Hrebenciuc şi Ghiţă a avut la bază corespondenţa cu şeful DNA.

"Aici nu este vorba de 'bine aranjaţi, freze sau competenţe 0 barat', aşa cum spunea cineva recent în mediul online, ci de faptul că la nivelul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie s-a făcut o analiză complexă, completă şi responsabilă având la dispoziţie întreaga documentaţie care a stat la baza acestor decizii. Referitor la cele două dosare la care faceţi referire, fără a comenta conţinutul acestora, pot să vă spun că am avut discuţii cu procurorul-şef DNA, care a împărtăşit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii căii de atac. Există şi o corespondenţă scrisă în care am transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie punctul nostru de vedere, raţionament la care DNA nu a formulat obiecţiuni", a declarat Gheorghe Stan, fostul şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Reamintim că Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a decis recent să retragă apelul în cazul dosarului în care era vizat fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, după o mişcare similară în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc fusese deja condamnat în primă instanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne