DNA efectuează percheziţii la instituţii şi persoane bănuite de deturnare de fonduri europene

Descinderi cu mascaţi
Descinderi cu mascaţi (Epoch Times România)

Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi brigăzile speciale ale Jandarmeriei au descins, marţi dimineaţa, în judeţul Alba, la instituţii şi persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, relatează Ştiripesurse.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, conexe ori asimilate acestora şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 – 2014, a comunicat DNA.

Beneficiind de sprijinul brigăzilor speciale de intervenţii ale Jandarmeriei, procurorii DNA au efectuat un număr de 12 percheziţii în municipiul Alba-Iulia.

”În cursul zilei de 25 noiembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 12 percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Alba-Iulia şi localităţi învecinate, din care două sunt instituţii publice de interes local, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, a comunicat DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne