Directorul financiar al Huawei eliberat pe cauţiune de Canada. Trump ar putea interveni

Logo-ul companiei chineze de Huawei
Logo-ul companiei chineze de Huawei (Luis Gene/AFP/Getty Images)

Meng Wanzhou, director financiar al gigantului chinez în telecomunicaţii Huawei Technologies Co Ltd a fost eliberată marţi pe cauţiune, la 10 zile după ce arestarea sa în Vancouver - la cererea autorităţilor americane - a provocat o dispută diplomatică, potrivit Reuters.

Printre condiţiile eliberării pe cauţiune, Meng, în vârstă de 46 de ani, trebuie să poarte un dispozitiv de urmărire la glezna piciorului şi să rămână în locuinţa sa în intervalul orar 11 p.m. şi 6 a.m. Cinci prieteni ai lui Meng şi-au pus locuinţele şi diverse sume de bani ca garanţie că ea nu va fugi din Canada.

Dacă un judecător canadian va decide că acest caz împotriva lui Meng este solid, ministrul Justiţiei va trebui ulterior să decidă dacă o va extrăda în SUA sau nu. Dacă va fi extrădată, Meng ar putea fi acuzată în SUA de conspiraţie în vederea fraudării mai multor instituţii financiare, cu o sentinţă de maxim 30 de ani pentru fiecare acuzaţie.

Arestarea lui Meng a deteriorat şi mai mult relaţiile chinezilor cu SUA şi Canada într-un moment în care relaţiile sunt deja foarte tensionate ca urmare a războiului comercial sino-american şi a acuzaţiilor lansate de SUA cu privire la operaţiuni de spionaj desfăşurate de regimul comunist.

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi pentru Reuters că va interveni în cazul deschis de Departamentul american de Justiţie împotriva lui Meng dacă acest lucru va servi intereselor legate de securitatea naţională sau dacă va ajuta la încheierea unui acord comercial cu China.

Lu Kang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat în Beijing că arestarea lui Meng “a fost o greşeală de la bun început”.

“Deja ne-am clarificat poziţia faţă de SUA şi Canada, care ar trebui ca imediat să corecteze greşeala şi să o elibereze pe Meng Wanzhou”, preciza el.

China a ameninţat că vor exista consecinţe severe dacă guvernul canadian nu o va elibera pe Meng imediat şi diverşi analişti au precizat că Beijingul va răspunde probabil cu propriile măsuri.

Departamentul de Stat al SUA ia în considerare emiterea unui avertisment de călătorie pentru cetăţenii săi, au afirmat marţi două surse.

Guvernul canadian ia în considerare o măsură similară, potrivit reţelei de televiziune CTV, însă Reuters nu a putut confirma raportul.

În plus, guvernul canadian a anunţat marţi că unul dintre cetăţenii săi, un fost diplomat, a fost arestat în China.

Cazul împotriva lui Meng are la bază un raport publicat în 2013 de Reuters privind legăturile strânse ale Huawei cu firma Skycom Tech Co Ltd din Hong Kong, care aparent a încercat să vândă echipamente americane Iranului în ciuda interdicţiilor impuse de SUA şi Uniunea Europeană în acest sens.

Compania Huawei, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de echipamente de comunicaţii, este şi cea mai controversată. Ascensiunea a fost presărată cu scandaluri - primul de talie internaţională având loc în 2003, când compania Cisco a dat în judecată concernul chinez pentru că i-a furat tehnologia. De atunci, Huawei a fost bănuită în nenumărate rânduri de spionaj în favoarea regimului comunist chinez, primind interdicţii de participare la licitaţii guvernamentale în mai multe ţări anglo-saxone, pe motiv de securitate.

De asemenea, cei mai mari trei operatori japonezi de telecomunicaţii intenţionează să renunţe la utilizarea de echipamente produse de giganţii chinezi Huawei Technologies Co Ltd şi ZTE Corp, a raportat luni agenţia de ştiri niponă Kyodo News, potrivit Reuters. Măsura se referă la echipamentele actuale, precum şi la echipamentele viitoare din generaţia a cincea (5G), a precizat Kyodo fără să citeze surse.

Anunţul făcut de NTT Docomo Inc, KDDI Corp şi Softbank Group Corp a fost făcută după ce comisarul UE pentru piaţa unică digitală europeană a afirmat recent că Uniunea Europeană ar trebui să fie îngrijorată în privinţa Huawei şi a altor companii hi-tech chineze din cauza riscului pe care îl reprezintă acestea pentru industria şi securitatea blocului.

Huawei a fost deja exclusă de pe piaţa americană, iar Australia şi Noua Zeelandă au blocat implicarea gigantului hi-tech chinez în construirea reţelelor 5G pe fondul temerilor unor posibile legături între companie şi guvernul comunist chinez, potrivit Reuters. Huawei a afirmat în repetate rânduri că Beijingul nu are nicio influenţă asupra sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe