Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianişti din lume: Mozart - Concertul No. 21 în C K 467

Dinu Lipatti
Dinu Lipatti (screenshot tramite video Youtube)

Dinu Lipatti, considerat unul dintre marii pianişti ai secolului XX, a trăit doar 33 de ani, dar a fost suficient pentru a lăsa o amprentă inconfundabilă printre marile valori internaţionale din lumea concertelor muzicale. Mitul Dinu Lipatti a fost întreţinut de înregistrările pe care le-a realizat în ultimii ani ai vieţii, multe rămânând şi astăzi modele de interpretare. Mai puţin cunoscut publicului larg este compozitorul Dinu Lipatti. Ca şi George Enescu, Dinu Lipatti şi-a împărţit viaţa între a fi interpret şi compozitor, însă viaţa mult mai scurtă a lui Dinu Lipatti a făcut ca în urma sa să rămână un număr relativ mic de lucrări.

Personalitate aparte în panteonul pianisticii mondiale, faima internaţională a lui Dinu Lipatti se datorează nu numai marelui talent cu care a fost înzestrat, cât şi înregistrărilor de valoare inestimabilă, ce reprezintă şi astăzi un reper pentru pianiştii din întreaga lume.

Dinu Lipatti s-a născut în 19 martie 1917 la Bucureşti. Elev al eminentei Florica Musicescu şi, mai târziu, al compozitorului Mihail Jora, se prezintă în 1933, la doar 16 ani, la un mare concurs de pian din Viena, unde îl întâlneşte pe legendarul Alfred Cortot, care îi va deveni profesor la École Normale de Musique din Paris. Odată cu primul recital de la Paris, Dinu Lipatti devine un nume cu rezonanţă în viaţa muzicală a Franţei şi continuă pe drumul unei cariere strălucitoare. Şi în ţară va susţine multe recitaluri, unele dintre ele în compania lui George Enescu. Din 1943 Lipatti este diagnosticat cu o formă de leucemie, ceea ce însă nu-l împiedică să devină, în următorul an, profesor la Conservatorul din Geneva. Totodată, îşi continuă cariera concertistică dând recitaluri de pian sau ca solist împreună cu renumite ansambluri orchestrale din toată Europa. Colaborează cu şefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Ernest Ansermet sau Alceo Galliera. În 1946 încheie un contract exclusiv cu casa de înregistrări Columbia, realizând înregistrări ce vor deveni un adevărat tezaur pentru o lume întreagă.

În anul 1950, în ciuda agravării bolii, Lipatti susţine în septembrie la Besancon un ultim recital, care din fericire a fost şi înregistrat. Pentru noi toţi acest recital reprezintă un rămas bun al unuia dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX, căci Lipatti se stinge din viaţă trei luni mai târziu. De atunci şi până acum s-au publicat şi republicat în lumea întreagă înregistrările sale, Lipatti rămânând şi astăzi un simbol pentru pianiştii de pretutindeni.

Dinu Lipatti - Mozart Concerto No. 21 in C K 467

Acest concert live trebuie lăudat în toate felurile posibile. Lipatti este subtil, fără să fie sentimental, cântă în mod extraordinar şi are un simţ muzical rar, cu accente infinite. Libertatea sa de exprimare cerească şi intensitatea sa interioară sunt aproape necruţătoare. Această interpretare invită ascultătorul să rămână în interiorul muzicii lui Mozart cu un rol activ emoţional. Cadenţele sunt superbe, expresive şi total contextualizate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură