Dinastiile chineze şi "Voinţa Cerului"
Dragonii din Est au o conotaţie pozitivă şi se spune că au însoţit mai mulţi mari împăraţi în al treilea mileniu î.Hr., atunci când aceştia au coborât din cer. Dragonii însoţeau apoi din nou împăraţii atunci când aceştia se înălţau la ceruri după finalizarea misiunii lor. (Shioujen Wen / The Epoch Times)
În jurul anului 1100 î.Hr. a fost stabilită o credinţă filosofică de către fondatorii dinastiei Zhou (周朝) conform căreia Cerul a conferit dreptul divin de a conduce, acelora care erau vrednici din punct de vedere moral.
Această credinţă, cunoscută sub numele de "Voinţa Cerului" (天命, pronunţat ţian ming), este înrădăcinată adânc în cultura chineză şi a avut o influenţă fundamentală şi de durată asupra istoriei chineze.
Era stabilit că un conducător trebuie să fie înţelept şi drept, să urmeze Dao - Calea Cerului şi să fie în acord cu destinul.
Chinezii antici consideră că împăratul este un "fiu al Cerului", cu Cerul deasupra lui.
Lao Zi (老子) şi-a exprimat ideea unităţii Cerului şi a oamenilor în Dao De Jing (道德 经): "Omul urmează Pământul, Pământul urmează Cerul, Cerul urmează Dao şi Calea urmează ce este natural".
Conducătorii înţelepţi şi capabili din China antică venerau Cerul şi îşi preţuiau, respectau şi protejau supuşii. Istoricii înregistrau toate cuvintele şi faptele împăratului iar comportamentul împăratului era judecat după scrierile clasice confucianiste.
Regii înţelepţi aveau oficiali pricepuţi şi virtuoşi care le serveau drept profesori sau consilieri. Un exemplu este Yi Yin (伊尹), care l-a ajutat pe Shang Tang (商汤) să întemeieze dinastia Shang (商朝) şi a devenit primul prim-ministru al acesteia.
Jiang Ziya (姜子牙) este un alt exemplu. Acesta l-a asistat atât pe King Wen (周文王) cât şi pe King Wu (周武王) în fondarea dinastiei Zhou.
Aplicarea Dao în numele Cerului
În cazul în care un conducător este imoral, acesta va fi criticat de miniştrii şi oamenii săi, iar oamenii ar putea să-l răstoarne, cum s-a întâmplat cu înfrângerea lui Xia Jie (夏桀), ultimul împărat al dinastiei Xia (夏朝), care a fost un tiran, de către Shang Tang.
Un alt exemplu este îndepărtarea împăratului Zhou (纣王), ultimul conducător al dinastiei Shang, de către King Wu.
Cultura tradiţională chineză nu a considerat aceste revolte ca fiind încălcări ale loialităţii sau ale Dao, ci mai degrabă o aplicarea a Dao în numele Cerului.
Conducătorii înţelepţi şi capabili din China antică venerau Cerul şi îşi preţuiau, respectau şi protejau supuşii.
Chinezii antici credeau, de asemenea, că dezastrele naturale erau semne de avertizare ale Cerului că guvernul s-a îndepărtat de Dao.
Dacă guvernul ignoră aceste mustrări, Cerul va trimite avertismente mai puternice în încercarea de a-i trezi conştiinţa. În cazul în care avertismentele continuă să fie ignorate, vor urma calamităţi.
Aceste tipare erau considerate a fi modalităţile prin care zeii îşi arătau compasiunea pentru fiinţele umane.
De-a lungul istoriei Chinei, Voinţa Cerului a influenţat schimbările dinastiilor şi împăraţilor, cu ridicarea şi căderea acestora strict legată de moralitatea fiinţelor umane.
