Dinamo Bucureşti - ACS Poli Timişoara 1-0, în play-out-ul Ligii I la fotbal

Echipa dinamovistă a trecut la limită pe teren propriu de formaţia ACS Poli Timişoara, scor final 1-0, meci din etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 1.
(Ben Hoskins / Getty Images)

Gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a obţinut un nou succes, elevii antrenaţi de Florin Bratu impunându-se cu un sec 1-0 în faţa celor de la ACS Poli Timişoara, vineri seara, în etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 1.

Singura modificare pe tabela de marcaj s-a produs în minutul 74 al întâlnirii prin tânărul atacant Robert Moldoveanu (19 ani), care l-a învins pe goalkeeper-ul Straton în urma un offside nesemnalizat.

Partida a fost una destul de animată, ambele echipe luptând curajos pentru cele trei puncte puse în joc.

Dinamoviştii, care veneau cu un moral bun după trei succese consecutive, şi-au bucurat din nou susţinătorii prezenţi în tribune, care, graţie acestui rezultat şi-au consolidat prima poziţie în clasamentul din play-out, la şapte puncte de ocupanta locului doi - FC Botoşani.