Diaspora, pe agenda USR. Centrele comunitare româneşti în străinătate, în centrul atenţiei

Matei Dobrovie
Matei Dobrovie (Epoch Times România)

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a luat în discuţie amendamentele depuse cu privire la iniţiativa care vizează modificarea şi completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Matei Dobrovie.

Parlamentul a evidenţiat o serie de amendamente propuse de el care au fost admise de către Comisie:

- Eliminarea sintagmei de "comunităţi româneşti semnificative" (care este lipsită de previzibilitate) şi revenirea la un număr minim de cetăţeni care trebuie să fie înregistraţi la misiunile diplomatice pentru a se putea înfiinţa un centru comunitar românesc în străinătate. Acest număr ar urma să fie de 3.000 de cetăţeni.

- Introducerea unui nou criteriu în stabilirea zonelor în care se înfiinţează centre comunitare: lipsa în zonă a unor facilităţi suficiente pentru uzul comunităţii româneşti (ex. biblioteci, săli de conferinţe, de expoziţii şi altele asemenea). Acest amendament a fost depus de colegul senator Radu Mihail şi la Senat, nu a fost admis, dar am ales să îl asum şi eu în comisia de la Camera Deputaţilor, considerându-l potrivit.

- Acordarea de prioritate la angajarea în centrele comunitare a membrilor comunităţii româneşti din ţara respectivă.

- Organizarea de sesiuni de informare nu doar la iniţiativa centrului, ci şi dacă există cerere din partea membrilor comunităţii, a organizaţiilor reprezentative. Aceste informări ar urma să vizeze nu doar drepturile şi responsabilităţile românilor în statul-gazdă, ci şi legislaţia aplicabilă în statul-gazdă şi/sau în România în domenii de interes pentru cetăţenii români.

"Cred că un astfel de centru comunitar ar trebui să faciliteze adaptarea românilor pe teritoriul statului-gazdă, ca etapă intermediară până la momentul în care românii din diaspora vor decide să se întoarcă definitiv în ţară. De aceea, am propus ca centrul să acorde consultanţă juridică membrilor comunităţii, în limita competenţelor deţinute de personalul său sau prin colaborare cu specialişti în domeniu. M-am gândit, în primul rând, la numeroasele cazuri legate de tema protecţiei copilului în străinătate. Din păcate, acest amendament a fost respins de către colegii din Comisie", a declarat Matei Dobrovie.

Potrivit deputatului USR, un alt amendament respins a fost cel legat de numărul de persoane ce pot solicita înfiinţarea unui centru comunitar.

"Conform proiectului de lege, erau necesare semnăturile a cel puţin o treime dintr-un minim de 5000 de cetăţeni români înregistraţi la misiunile diplomatice. Eu am propus ca acest număr să fie fix, de 1700 de cetăţeni, astfel încât să nu fie îngreunată înfiinţarea centrului tocmai în comunităţile în care sunt mai mulţi români. Nu numai că amendamentul meu a fost respins, dar s-a eliminat în totalitate prevederea privind solicitarea de înfiinţare a centrului. În acest context, rămân întrebările: Centrul comunitar se înfiinţează automat dacă sunt 3000 de cetăţeni români înscrişi la misiunile diplomatice? Dacă nu, cine poate solicita înfiinţarea? Câte persoane/asociaţii/membri ai comunităţii ar trebui să solicite acest lucru?", a precizat Matei Dobrovie.

Date fiind aceste neclarităţi, parlamentarul a anunţat că va susţine amendamentul şi în plen, considerând că este un aspect important, iar numărul de 1700 de semnături ar putea scădea la 1000 sau chiar la 500 de semnături.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne