Diaspora cea cu sufletul mereu acasă: Dacă ne schimbăm noi, vom avea alţi politicieni, unii care să-şi iubească ţara

În timp ce politicienii puterii fac cozi la DNA şi-şi fac o prioritate din modificat legile Justiţiei şi Codurile Penale, departe de locul unde li-s rădăcinile, românii din Diaspora muncesc pentru binele României.
Mihaela Popescu
Mihaela Popescu (Agora for Life)

Ce o animă este dragostea de ţară şi ce o face să sară de pe scaun este nedreptatea. Cam aşa se autocaracterizează Mihaela Popescu, una dintre româncele care, deşi trăieşte departe de meleagurile natale nu a uitat de unde a plecat şi-şi dedică timpul şi energia promovării moştenirii culturale româneşti.

Plecată din ţară în urmă cu 10 ani, pentru a-şi urma soţul belgian, Mihaela a început să se implice puternic în ceea ce se întâmplă în România în perioada Roşia Montană. De una singură, fără să ştie de existenţa vreunei campanii, a început să scrie emailuri deputaţilor români, cerându-le să nu voteze legea care ar fi dus la otrăvirea Munţilor Apuseni. Ba chiar, cum mailurile nu i s-a părut de ajuns, a luat avionul şi s-a dus în Parlament, “înarmată” cu un raport înţesat cu argumente împotriva proiectului.

Au trecut ani de atunci şi Mihaela s-a urcat în numeroase avioane. S-a implicat în tot mai multe proiecte, atât pentru oprirea unor nedreptăţi - cum a fost asaltul contra cetăţenilor de la Pungeşti - dar şi pentru promovarea valorilor româneşti, atât în interiorul României cât şi peste graniţa. Fără vreun sprijin din partea statului român sau a autorităţilor, ea şi colegii care i s-au alăturat îşi dedică timpul promovării ţării noastre.

Vă invităm să o cunoaşteţi pe Mihaela Popescu în cadrul celui de-al doilea episod al seriei de articole dedicate românilor din Diaspora care nu şi-au uitat rădăcinile şi se implică pentru schimbarea în bine a ţării. Primul articol din serie poate fi accesat aici.

Cine este Mihaela Popescu

Despre mine…pot să vorbesc doar în relaţie cu ţara mea, România. Cumva, firul roşu al existenţei mele de până acum este dorul de ţară. Am fost plecată din ţară, când eram mică, împreună cu părinţii, şi ţin foarte bine minte cum, copil fiind, număram zilele care mai rămăseseră până la întoarcerea în ţară. Cred că de la părinţii mei am moştenit, genetic, dragostea pentru pământul pe care m-am născut, prin poveştile pe care mi le-au spus, prin frumuseţea locurilor de obârşie ( Vâlcea-tata şi Argeş-mama). Acum, departe de ţară fiind, tot astfel simt: intraductibilul “dor”. Şi cred că de aici pornesc toate: de la dragostea şi dorul de ţară.

Am studiat jurnalismul şi dreptul, apoi am făcut un master în Drept Internaţional şi Comunitar. Însă planurile iniţial conturate s-au modificat semnificativ pe parcurs, când destinul m-a adus în Belgia, fără să-mi fi dorit să plec din ţară. Am ajuns aici pentru că s-a întâmplat ca soţul meu să fie belgian şi, pentru că el nu se putea muta, atunci, în România, am renunţat eu la familie, prieteni, serviciu, pentru a începe o nouă viaţă, pe alte meleaguri.

Cum a început să se implice pentru România

Îmi aduc aminte şi acum de începuturile implicării mele în acţiuni legate de România! Ceea ce mă face pe mine să sar de pe scaun este nedreptatea. Ori, proiectul acela de lege, făcut special pe măsura RMGC, Proiectul legii speciale pentru Roşia Montană, proiectul acela care distrugea câţiva munţi, câteva biserici, reloca sate, oameni şi istorie, în favoarea unui investitor dubios, m-a adus în prima linie a evenimentelor, ca să spun aşa. Fără să stiu de existenţa unei campanii, a unei organizaţii, am început, de una singură, să scriu emailuri deputaţilor din ţară, pentru a nu vota o astfel de lege. Asta nu a fost de ajuns, am luat avionul şi m-am dus în Parlament, “înarmată” cu un raport înţesat cu argumente împotriva proiectului, raport pentru care stătusem zile şi nopţi să-l scriu, ca să-i conving personal să nu voteze.

Apoi a fost nebunia cu gazele de şist şi cu asaltul asupra satului Pungeşti. Eram chiar în apropiere de Roşia când am văzut la televizor cum ţăranii erau bătuţi de către jandarmi, doar pentru că îşi apărau pământul. Am sprijinit cum am putut şi acel demers, împotriva extragerii gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, dovedită a fi nocivă, acolo unde s-a practicat.

A fost apoi călătoria lui Sandu (Alexandru Popescu), cel care, în frumoasa sa nebunie, a decis să meargă pe jos din Ploieşti către Bruxelles şi să ajungă chiar de Ziua Naţională a României, cu un mesaj anti-cianurare şi anti-fracturare. Asta se întâmpla în anul 2014. Noi, fiind destinaţia finală, ne-am simţit obligaţi să organizăm cât mai frumos nu numai sosirea, dar şi parcursul, acolo unde s-a putut. Când spun “noi”, mă refer la mine şi la prietena mea Daria, cu care, ulterior, am înfiinţat Agora.

Primirea lui Sandu Popescu în Parlamentul European
Primirea lui Sandu Popescu în Parlamentul European (Mihaela Popescu)

Cu sprijinul Poliţiei locale, am reuşit să organizăm, chiar de Ziua Naţională, la Bruxelles, în inima Europei, un marş de protest de la Comisia Europeană până la Parlament, un protest în faţa Parlamentului European, şi o conferinţă în Parlament, în prezenţa unor europarlamentari, a asistenţilor şi a invitaţilor români. Ţin să mulţumesc şi acum românilor care au venit atunci în număr impresionant, din mai multe ţări, pentru a fi împreună, cu ocazia acelui important eveniment. Au participat atunci români din mai multe oraşe din Irlanda, Franţa, Germania, Italia, Cehia, Belgia, România. Sandu a citit mesajul sau către PE în cadru oficial. Au urmat multe evenimente, apoi, în PE, legate de aceste subiecte. Dar gestul lui Alexandru Popescu rămâne singular şi, probabil, imposibil de reprodus în Europa de astăzi.

Împreună cu românii pe care de-acum îi cunoşteam, am luat de mai multe ori atitudine , atunci când democraţia din ţara noastră avea de suferit. Eram un grup constituit din români apolitici, din mai multe oraşe, din mai multe ţări europene şi de peste ocean, care reacţionam, prin scrisori deschise, atunci când politicienii sfidau democraţia. Ne bucurăm că Scrisorile noastre au avut ecou în rândul societăţii civile.

Cam aşa a fost începutul. Apoi, împreună cu Daria Pîrvu, ne-am gândit să avem o voce mai puternică, mai organizată şi aşa s-a născut, cumva firesc, din stradă, în urma experienţelor acumulate, asociaţia noastră, Agora for Life, cu care, între timp, ne concentrăm, aşa cum spuneam, pe moştenirea noastră culturală şi pe evenimente legate de aceasta.

Cuvântul cheie - împreună!

Cu asta mă şi ocup acum, în Belgia: cu România! Am înfiinţat, în februarie 2015, asociaţia Agora for Life, asociaţie flamandă, având ca membri fondatori două românce şi un flamand: Daria Pîrvu - geograf, soţul meu - inginer constructor şi eu. Având ca principală activitate promovarea, prin diverse activităţi, a României la Bruxelles.

Mihaela Popescu şi Daria Pîrvu
Mihaela Popescu şi Daria Pîrvu (Epoch Times)

Am încercat să demonstrăm - şi am şi reuşit, aş spune- că se pot face lucruri foarte frumoase doar cu pasiune, dedicaţie şi bunăvoinţă. Fără să accesăm fonduri, fără mulţi bani, doar cu cele trei ingrediente fără de care nu se poate face nimic (pasiune, bunăvoinţă, dedicaţie) şi cu ajutorul unor prieteni care se regăsesc în ceea ce facem noi. Unii dintre ei au devenit, ulterior, membri ai asociaţiei. Avem acum membri din Franţa, Germania, Olanda, Belgia, România şi lista este deschisă. Cu ajutorul lor am reuşit să organizăm câteva evenimente, toate legate de obiectul nostru de activitate: păstrarea moştenirii noastre culturale, conservarea tradiţiilor, păstrarea mediului înconjurător.

Evenimentul de lansare a asociaţiei s-a numit “Classical music to Heal the Earth”, de Ziua Pământului şi a fost un concert de muzică clasică la care am avut invitaţi doi muzicieni români stabiliţi în Viena: violonistul Tudor Andrei şi pianista Aurelia Visovan. De altfel, cu Tudor Andrei colaborăm frecvent, el a fost prezent la câteva evenimente pe care le-am organizat sau la care am fost co-organizatori.

Următorul eveniment a fost “Şezătoare pentru suflet”, la care am avut o expoziţie de icoane pictate de Ligia Despina Crăciunescu, din Belgia, violonistul Tudor Andrei şi dascălul şi deţinutul politic Marcel Petrişor, care a venit de la Bucureşti. O seară minunată, consemnată ca atare în inimile celor prezenţi.

Şezătoarea pentru suflet
Şezătoarea pentru suflet (Mihaela Popescu)

Am continuat cu evenimente dedicate satului românesc, în contextul demersului pe care l-am făcut, acela de a trage un semnal de alarmă legat de înstrăinarea pământului. Aţi publicat, la data respectivă, scrisoarea noastră, pe care, după ce a fost semnată de mai multe asociaţii importante din ţară, am înmânat-o PM de atunci, domnului Dacian Cioloş, la Reşedinţa Ambasadorului României în Regatul Belgiei

Mihaela Popescu şi Dacian Cioloş
Mihaela Popescu şi Dacian Cioloş (Mihaela Popescu)

Evenimentele s-au numit: “ Înşir-te mărgărite”, în martie 2016, chiar la o zi după atentatul din aeroportul din Bruxelles, cu invitaţi din ţară, Willy Schuster şi Erwin Albu şi doi muzicieni români din Belgia, Andrei Marta şi Bogdan Vârlan. “Sub aripa Cerului”, tot cu invitaţi din ţară, etnologul Iosif Ciunterei şi artistul ceramist Dan Leş. De Buna Vestire anul acesta am organizat un concert susţinut de Grigore Leşe şi de Tudor Andrei, a fost o formulă inedită de concert, concepută de domnul Leşe special cu această ocazie: muzică tradiţională şi muzică clasică, laolaltă, sub cupola bisericii ortodoxe din Aalst, mulţumită unei colaborări reuşite cu părintele Constantin Pogor şi cu membrii Asociaţiei CORFOO.

Sub aripa cerului - eveniment organizat în Belgia
Sub aripa cerului - eveniment organizat în Belgia (Alex Mirea)

Un eveniment special a fost piesa de teatru în limba engleză, “10 Questions”, tot de anul acesta, aniversarea noastră a doi ani de existenţă şi gestul extraordinar făcut de o prietenă româncă, actriţă care locuieşte în Irlanda, de a dori să joace pentru ca asociaţia noastră să poate strânge fonduri. Simona Bercu Bârsan nu numai că a jucat gratis, dar şi-a plătit toate cheltuielile, din dorinţa de a ne sprijini! Iar autoarea piesei, doamna Ana- Maria Bamberger nu a cerut drepturi de autor, ajutându-ne astfel să strângem fonduri pentru următorul eveniment. Pe care îl avem acum în pregătire, este vorba despre ediţia a doua “Sub aripa Cerului”, cu invitaţi din lumea satului: din nou etnologul Iosif Ciunterei, care va veni cu Le’ Floare, opincăreasa din Runcu Salvei şi Mark Tudose, cioplitor în lemn.

Între evenimente, am participat activ, ca membrii fondatori, la două campanii de mare amplitudine, în ţară: “Plantează în România” şi Adoptă un ţăran”. Între timp, ne-am retras din ambele campanii, însă dragostea pentru un mediu curat şi pentru satele şi tradiţiile noastre a rămas şi o continuăm sub alte forme.

Proiecte

Acum suntem parte a mai multor proiecte, toate de voluntariat: “România autentică”, proiect sub genericul căruia organizăm evenimente, mergem prin satele româneşti şi descoperim oameni care duc tradiţiile mai departe. Apoi, colaborăm la proiectul “Reîntoarcerea acasă”, proiect în care credem şi la care am contribuit, până acum, cu câteva interviuri făcute în ţară, cu poveşti ale românilor care s-au întors în ţară, după ani petrecuţi în Diaspora. De altfel, iniţiatorul proiectului, Dorin Fleşeriu, s-a şi întors în ţară, după ani buni petrecuţi la Bruxelles.

Colega mea Daria este parte a proiectului “Şcoala românească EuropaNova”, un proiect pentru care Mirela Niţă Sandu, iniţiatoarea, merită toată susţinerea noastră, având în vedere faptul că se nasc mai mulţi copii români în afară, decât înăuntrul ţării noastre, iar cei născuţi în afară nu vorbesc, de cele mai multe ori, limba română. Am primit şi eu invitaţia de a preda copiilor români care participă la cursurile Şcolii Româneşti, invitaţie pe care o voi onora cu mare drag şi mari emoţii.

Despre o eventuală întoarcere în România: Eu nu aştept nimic de la politicieni

Nu numai că m-aş întoarce în ţară, dar chiar ne gândim serios la asta, de ceva vreme. Până acum nu a fost să fie, probabil că misia mea în Diaspora nu este, încă, încheiată. Dar probabil că, la un moment dat, astrele se vor aşeza în aşa fel încât drumul către întoarcerea în ţară va fi deschis.

La contextul politic nu mă gândesc, el a fost vitreg de când mă stiu. Am apucat şi comunismul, acum avem şi un fel de democraţie…Eu nu aştept nimic de la politicieni. Cred că şederea în Diaspora asta îţi trezeşte- spiritul de iniţiativă, de a acţiona fără să aştepţi nimic de la autorităţi - eventual să colaboreze atunci când ai un proiect pentru comunitate, dar nu “să-ţi bage în traistă”, ca să folosesc o expresie populară. Deci nu asta mă opreşte, cred că schimbarea va veni de jos în sus. Şi mai cred că, odată ce ne schimbăm noi, vom avea şi alţi politicieni, unii care să realizeze că ei sunt în slujba poporului şi nu invers, care să-şi iubească, cu adevărat, ţara, să poarte costume tradiţionale din dragoste de frumos şi de tradiţii, nu ca sarcină de partid, spre atragerea de voturi.

Cea mai mare problemă a României

Cea mai mare problemă este, desigur, corupţia. Dar cred că trebuie să începem cu noi. Să începem să ne îngrijim de petecul nostru de Rai (dinăuntrul şi dinafară noastră) să fim mai buni, mai puţin încrâncenaţi, să ne aplecăm asupra nevoilor celor din jur. Dacă reuşim să unim petecele de Rai, gândiţi-vă ce ţară extraordinară am avea!

În relaţiile cu autorităţile, să fim conştienţi de drepturile noastre, să avem curaj să le apărăm, dacă ni se încalcă, să fim mai mândri şi nu atât de umili – noi îi plătim pe ei şi nu invers - mai informaţi.

Mulţumesc că v-aţi gândit la mine, sper să pot face, în continuare, după puteri şi pricepere, alături de prieteni dragi, cât mai multe lucruri frumoase pentru ţara în care m-am născut şi în care, într-o bună zi, mă voi întoarce.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii