Dezvăluiri şocante din interiorul INS: Ce se ascunde în spatele "bunăstării" cu care se laudă PSD-ul?

Şomajul este acum la un minim istoric, a susţinut premierul Dăncilă la Congresul PSD, în primul său discurs oficial în calitate de candidat al partidului pentru Cotroceni. Şi Viorica Dăncilă nu este singurul lider al PSD-ului care se laudă că şomajul este scăzut cum numai pe vremea lui Ceauşescu să mai fi fost. Anterior fulminantei ascensiuni a Vioricăi Dăncilă, Liviu Dragnea încerca şi el să-i convingă pe români că economia duduie lăudându-se cu şomajul redus.

Şi da, într-adevăr, şomajul a ajuns de la 8 % în anul 2011 la 4% în prezent. Cum de este însă şomajul atât de redus? A guvernat PSD-ul ţara aşa de bine de duduie economia şi mai toţi românii au locuri de muncă pe alese? Ei bine, nu neapărat ci, paradoxal, sărăcia de la sat este sursa bunăstării economice cu care se laudă PSD-ul, reiese din explicaţiile pe care ni le-a oferit Sorin Negruţi, expert la Departamentul Comunicare al INS.

Practic, potrivit expertului, 4% şomaj cât susţine INS că avem nu înseamnă de fapt că doar 4% dintre românii apţi de muncă sunt practic şomeri, ci cu totul altceva. Astfel, începând cu anul 2011, lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură sunt consideraţi persoane ocupate dacă sunt proprietarii producţiei agricole obţinute (nu neapărat şi al pământului), iar aceasta este destinată exclusiv consumului propriu.

Reprezentantul INS specifică faptul că: “inclusiv cel care trudeşte cu ziua în ograda vecinilor pentru un ciur de mălai şi un litru de lapte este considerat parte din populaţia ocupată cu condiţia ca respectivele produse să reprezinte principala sursă de existenţă a persoanei.”

Astfel, “lucrătorul familial neremunerat” este pus pe picior de egalitate cu “lucrătorul pe cont propriu din agricultură”, cu proprietarul de pământ care-şi asigură traiul zilnic din exploatarea lui, cu aşa-zisul mic-fermier. Cele două categorii de lucrători reprezintă o pătură însemnată a populaţiei ocupate din mediul rural. Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2017, populaţia ocupată de la sate era formată 31% din “lucrători pe cont propriu” şi 17% “lucrători familiali neremuneraţi” (doar 51,3% sunt salariaţi şi 0,7% patroni!).

Asimilarea acestora populaţiei ocupate duce la scăderea semnificativă a ratei şomajului la nivel naţional, având în vedere că rata şomajului se calculează ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă, populaţie care astfel este artificial supradimensionată de subterfugii de calcul, conform datelor oficiale indicate de reprezentantul INS, Sorin Negruţi.

Concret, in Anuarul Statistic pe 2018 scrie negru pe alb (la pagina 126, tabelul 3.4 Structura populaţiei ocupate, pe activităţi ale economiei naţionale şi după statutul profesional, în anul 2017), că, din totalul populaţiei ocupate la nivel naţional, numai 73,7% sunt salariaţi, 1% -patroni, 17,1% - lucrători pe cont propriu, iar restul de 8,2% reprezintă lucrătorii familiali neremuneraţi sau, mai plastic, citându-l pe reprezentantul INS, Sorin Negruţi: “trudesc cu ziua în ograda vecinilor pe un ciur de mălai şi un litru de lapte”.

Numai adăugând numarul acestor sărmani la cel al şomerilor, cei 8,2% la cei 4% ne putem da seama că rata reală a populaţiei apte de muncă la nivel naţional, dar care nu prestează activităţi remunerate ar fi mai mare de 12% (fiindcă se va raporta la o populaţie activă mai mică !). Dacă am mai adăuga şi numărul persoanelor cărora le-a expirat perioada de şomaj fără a-şi fi găsit vreun loc de muncă, ori tinerii de peste 16 ani care nici nu merg la şcoală, nici nu lucrează, înseamnă că rata şomajului în România este cu mult mai mare faţă de ceea ce încearcă oficialii noştri să credem. Şi nu doar mai mare, ci şi mai neagră: şomajul în rândurile tinerilor de 15-24 de ani este de cca. 19%, dar puţină lume vorbeşte despre asta.

Dacă mai specificăm şi faptul că potrivit definiţiei Biroului Internaţional al Muncii (BIM), sunt consideraţi şomeri persoanele de 15-74 ani, nu între 16 şi vârsta de pensionare (65 de ani), conform legislaţiei naţionale, tabloul devine şi mai limpede. Aşa se explică diferenţele foarte mari între rata şomajului din România şi ţările civilizate.

În consecinţă, potrivit lui Negruţi, cifrele nu sunt întotdeauna ceea ce par, ci de ani de zile avem de-a face cu escamotarea adevărului, mai exact, prin diverse tertipuri, opiniei publice i se oferă o altă realitate cifrică a situaţiei economico-sociale, una convenabilă guvernanţilor. Şi problema este că odată realitatea distorsionată, mistificarea adevărului se propagă pe termen lung. Care partid, odată venit la guvernare, îşi va asuma publicarea datelor statistice reale - în cazul de faţă a ratei somajulu - şi să explice opiniei publice cum se face ca la venirea sa la putere şomajul era de de 4%, iar în timpul guvernării a ajuns între 14% şi 18% (sau chiar mai mult)?