Deputatul PNL Mircea Roşca schimbă arestul după gratii cu cel la domiciliu

Mircea Roşca, deputat PNL.
Mircea Roşca, deputat PNL. (Captură.)

Deputatul PNL Mircea Roşca, acuzat de fapte de corupţie, şi vărul acestuia, Adrian Rotilă, au ieşit din arestul preventiv, urmând să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis contestaţia formulată de cei doi inculpaţi împotriva deciziei instanţei de prelungire a arestului preventiv, şi au dispus înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu.

Deputatul liberal Mircea Roşca şi vărul acestuia se aflau în arest preventiv din noiembrie 2014, fiind cercetaţi pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar sunt vizaţi Adrian Rotilă şi preşedintele PNL Azuga, Gabriel Popescu, acuzaţi de cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Potrivit DNA, în 2011, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Prahova, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Popescu şi asupra altor membri ai Consiliului Local Azuga, astfel încât firma omului de afaceri care l-a denunţat autorităţilor să obţină terenuri în oraş.

Procurorii anticorupţie mai susţin că Mircea Roşca ar fi intervenit în repetate rânduri pe lângă factorii de decizie din instituţiile publice din judeţul Prahova, cu scopul de a obţine avantaje pentru societăţile deţinute de vărul său, Adrian Rotilă. În schimbul acestor ”intervenţii”, Roşca ar fi primit de la Rotilă aproximativ 90.000 de lei şi construcţii în valoare de 35.418 lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne