Deputaţii refuză demiterea aleşilor locali condamnaţi cu suspendare pentru corupţie şi abuz în serviciu

Senatorul Valeriu Todiraşcu
Senatorul Valeriu Todiraşcu (facebook.com)

Aleşii locali ar trebui să fie demişi în cazul condamnărilor cu suspendare pentru infracţiunile de corupţie sau de serviciu şi nu doar în cazul celor cu lipsire de libertate cum se întâmplă în prezent. Asta le-a cerut senatorul Valeriu Todiraşcu colegilor săi parlamentari, respectiv să îndrepte o situaţie care, din perspectiva sa, lasă loc abuzurilor. Răspunsul acestora a fost unul previzibil.

Din cei 296 de deputaţi prezenţi în sală, nu mai puţin de 285 - de la PSD, PC, UDMR, PNL, minorităţi şi neafiliaţi - au votat împotriva iniţiativei lui Todiraşcu.

"Sfidarea cetăţenilor români continuă. Aleşii locali au primit, din nou, protecţia legală necesară pentru a-şi continua nestingheriţi inclusiv activitatea infracţională împotriva cetăţenilor, sfidând astfel alegătorii, care se aşteptaseră ca aleşii lor să acţioneze în interes public şi nu contrar lui", a declarat după vot Valeriu Todiraşcu.

Senatorul susţine că a încercat să "corecteze deficienţa" legii privind Statutul aleşilor locali care permite celor condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, să-şi exercite în continuare funcţia publică, dacă instanţa nu a prevăzut o pedeapsă cu executare.

"Actuala prevedere din lege este necorespunzătoare şi sfidează alegătorii, care se aşteptaseră ca aleşii lor să acţioneze în interes public şi nu contrar lui. Din acest motiv am propus ca încetarea de drept a calităţii de consilier local sau judeţean, sau de primar sau preşedinte al consiliului judeţean să cuprindă şi condamnările cu suspendare, pentru infracţiunile de corupţie sau de serviciu prevăzute în Codul penal, şi nu numai condamnările cu lipsire de libertate, cum se întâmplă în prezent", a explicat Valeriu Todiraşcu.

Menţinerea în funcţie până la expirarea mandatului prejudiciază, în opinia acestuia, dreptul cetăţenilor de a fi reprezentaţi în organele de conducere locale de persoane oneste, care să îşi desfăşoare activitatea slujind interesul public.

Plecând de la premisa că "cetăţenii merită să ştie ce votează aleşii lor", senatorul Valeriu Todiraşcu, a prezentat lista celor care au votat împotriva iniţiativei sale.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori, peFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne