Deputaţii, din nou scut. Cererea vizând urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu, respinsă de comisia lui Nicolicea

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a propus în Comisia Juridică pe care o prezidează, respingerea urmăririi penale în cazul Bejinariu. Propunerea sa a întrunit voturile PSD/ALDE/UDMR.
Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu, relatează hotnews.

Comisia condusă de Nicolicea a decis, luni, reluarea procedurilor în cazul cererii de urmărire penală a deputatului Eugen Bejinariu, după ce procurorul general i-a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, în care i-a reamintit că e nevoie de un răspuns din partea aleşilor în acest caz, cererea DNA fiind formulată acum circa jumătate de an.

PSD, ALDE şi UDMR au votat împotriva urmăririi penale, în timp ce PNL şi USR au dat un vot "pentru". Pentru respingerea cererii a pledat Nicolicea.

"Domnul Eugen Nicolicea (preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor - n.r.) a propus în cadrul Comisiei juridice respingerea urmării penale în cazul Bejinariu, motivând că semnarea celor două contracte a avut loc anterior intrării în vigoare a abuzului în serviciu, respectiv 2 decembrie 2004. I-am spus domnului Nicolicea că din nou invocă argumente care nu au legătură cu fondul problemei. Aici practic nu discutăm de fondul problemei, e treaba procurorilor", a declarat deputatul PNL Florin Roman.

Întrebat cum a justificat şeful comisiei, Eugen Nicolicea, votul dat miercuri, având în vedere că în octombrie 2016, în Legislatura trecută, fusese dat un aviz pozitiv urmăririi penale, liberalul a răspuns că membrilor comisiei le-a fost explicat faptul că la acea dată deputaţii jurişti au făcut o eroare.

"Acum domnul Nicolicea, în pledoaria domniei sale, a invocat faptul că membrii Comisiei din acea perioadă au omis să se uite la chestiunea legată de prescripţie", a spus deputatul PNL.

Reamintim că Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, este acuzat de DNA de săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în celebrul dosar "Microsoft 2".

Potrivit DNA, Bejinariu a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern prin care s-a aprobat încheierea între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers Gmbh a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne