Deputat ucrainean reţinut la marşul comemorării lui Nemţov este audiat de un tribunal în Moscova


Deputatul ucrainean Alexei Goncharenko.
Deputatul ucrainean Alexei Goncharenko. (Captură Foto)

Autorităţile ruse l-au eliberat pe un deputat ucrainean reţinut la Moscova în timpul unui marş de comemorare a liderului opoziţiei asasinat Boris Nemţov, a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. Totuşi, deputatul va trebui să apară luni la tribunal, fiind acuzat de comiterea unei infracţiuni.

Deputatul Alexei Gonciarenko se află pe teritoriul Ambasadei ucrainene din Moscova, a declarat duminică seara Poroşenko pe pagina sa de Facebook, susţine Moscow Times.

Eliberarea lui Gonciarenko – membru al Parlamentului ucrainean şi delegat al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) – a avut loc după un raport anterior că el ar putea fi pus sub acuzaţie pentru o presupusă tentativă de omor şi torturarea unui cetăţean rus în timpul protestelor pro-Moscova din Odessa, desfăşurate în luna mai a anului trecut şi care s-au soldat cu mai mulţi morţi.

La vremea arestării sale, Gonciarenko a fost acuzat cu nerespectarea ordinelor poliţiei în timpul marşului din 1 martie 2015. Un tribunal din Moscova audiază astăzi cazul său, a raportat Interfax, citându-l pe avocatul lui Gonciarenko, Mark Feygin.

“El este un delegat la PACE, ce fel de caz administrativ ar putea să existe? Cerem ca acuzaţia să fie anulată”, a declarat Feygin, adăugând că întregul caz este o farsă.

Poliţia a reţinut aproximativ 50 de persoane în timpul marşului de duminică din Moscova, acuzându-i de tulburarea ordinii publice, a raportat Interfax.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.