Deputat român: Plahotniuc se teme că protestele din România îi vor inspira pe moldoveni

În România lupta anti-corupţie a început cu aproape 10 ani în urmă, iar acum cetăţenii beneficiază de asta, pe când în Moldova autorităţile nu sunt interesate de problemele care-i preocupă pe cetăţeni – corupţia şi sărăcia, consideră deputatul român, Matei Dobrovie.
Matei Dobrovie
Matei Dobrovie (Cornel Brad)

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon pare mult mai preocupat de luptă împotriva limbii române, a istoriei românilor şi de alte teme false, decât de problemele care-i preocupă pe cetăţeni – corupţia şi sărăcia. Declaraţia aparţine deputatului român Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă şi vicepreşedinte al Comisiei pentru românii din afara graniţelor, care a ţinut să adauge că spre deosebire de Dodon, preşedintele român, „Klaus Iohannis, nu este înţeles cu majoritatea parlamentară, printr-un fals joc de opoziţie, astfel încât mai există o contrapondere”.

„O altă diferenţă între cele două maluri ale Prutului este ca instituţiile anti-corupţie funcţionează în România eficient. DNA a obţinut condamnări în peste 90% din cazuri, potrivit şefei instituţiei, în timp ce CNA din Moldova nu se poate lăuda cu astfel de performanţe. Să nu uităm însă că în România lupta anti-corupţie a început cu aproape 10 ani în urmă, că România a beneficiat de sprijinul Bruxelles-ului”, a menţionat parlamentarul român, în cadrul unui interviu pentru DW Moldova.

Pe de altă parte şi în România şi în Moldova la guvernare se află două partide controversate, PSD condus de Liviu Dragnea şi PDM în frunte cu Vlad Plahotniuc. „Este cunoscut faptul că Vlad Plahotniuc este bun prieten cu Liviu Dragnea. Plahotniuc însuşi a afirmat într-un interviu recent că PDM şi PSD sunt înfrăţite”, a specificat Dobrovie.

„Cei doi lideri au şi multe în comun. Ambii au vrut să ajungă premieri, dar preşedintele Timofti, respectiv Iohannis, au refuzat să-i desemneze. Totuşi cei doi n-au renunţat la aceste planuri de mărire. Domnul Dragnea a cerut Avocatului Poporului să atace legea prin care o persoană cu o condamnare penală definitivă nu poate ocupa o funcţie în guvern, iar liderul PDM pare că se pregăteşte pentru funcţia de premier, după ce a preluat conducerea partidului.

Acest parteneriat este relevant pentru ca atât PSD, cât şi PDM se opun luptei anti-corupţie şi unei justiţii independente. Mai mult, ei se tem de popor şi de proteste şi încearcă să le discrediteze prin televiziunile pe care le controlează. Nu întâmplător relatările despre protestele masive de la Bucureşti în presă din Republica Moldova au fost foarte puţine. Plahotniuc se teme ca mişcarea protestatară din România să nu inspire una similară şi în Moldova. Tema anti-corupţiei sub deviza ”DNA, treceţi Prutul” este şi mai sensibilă la Chişinău decât la Bucureşti”, consideră Matei Dobrovie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe