Denigrarea lui Voiculescu, faza pe dosare. "Dadaism - asta poţi cu uşurinţă observa în plângerea penală"

Imaginaţi-vă pentru o clipă că, într-un fel sau altul, cariera procurorilor ar putea fi decisă de oameni precum Florin Iordache, Tudorel Toader, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu, a transmis opiniei publice fostul ministru Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Fostul ministru tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost citat ca martor la DNA într-un dosar deschis pe numele său în urma unei plângeri penale depuse de Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria.

"Am fost citat şi am mers la DNA. Ca martor. Dosarul este cel deschis în urma plângerii penale de anul trecut făcută împotriva mea de distinsul domn manager Copcă. Faptul că am fost citat ca martor, cred că spune ceva despre cât de serioase sunt acuzaţiile distinsului domn. Profesionalism - asta poţi cu uşurinţă să observi la procurorii DNA. Dadaism - asta poţi cu uşurinţă observa în plângerea penală întocmită de domnul manager de spital Copcă, în stilul caracteristic", a declarat Vlad Voiculescu.

După închiderea dosarului, fostul ministru susţine că îi va face "o deosebită plăcere" să prezinte public această "capodoperă literară".

"Poate vă amintiţi cum cei doi din fotografie strigau în gura mare la televizor acum un an că eu blochez transplantul pulmonar la Sf. Maria, că am interese (acţiuni chiar!) la AKH şi că transplantul pulmonar ar trebui să se facă “mâine dimineaţă”! Ştiţi câte transplanturi s-au făcut de “mâine dimineaţă” până în zilele noastre, nu-i aşa? Aţi ghicit: zero. Doar pacient să nu fii în ţara asta... Recunosc că mi-a făcut plăcere să explic procurorilor mai multe despre modul în care s-a făcut acreditarea centrului de transplant pulmonar de la Sfânta Maria, despre discuţiile cu oamenii din domeniul acesta, dar şi despre cum se petrec lucrurile în general în transplant în România! Am lăsat şi ceva frumos în scris, scripta manent", a precizat Vlad Voiculescu.

Fostul ministru a îndemnat opinia publică să urmărească ce se întâmplă în transplant, în spitale şi în dosare, pentru că o să continue să fie interesant.

"De ce este importantă independenţa Justiţiei? După ce aţi citit cele de mai sus, imaginaţi-vă pentru o clipă că, într-un fel sau altul, cariera procurorilor ar putea fi decisă de oameni precum domnul Iordache, domnul Tudorel Toader, domnul Liviu Dragnea sau domnul Călin Popescu Tăriceanu. Dacă vă este greu să vă imaginaţi, sigur găsiţi nişte filme româneşti despre justiţia partidului dinainte de 1989", a conchis Vlad Voiculescu.