De ce nu are dreapta un candidat la prezidenţiale

Incapabili să facă o opoziţie reală supermajorităţii USL, liderii PDL se ceartă pe cine să fie urmaşul lui Băsescu la Cotroceni. În cărţi ar intra, potrivit unor surse, Diaconescu. Nu Dan, Cristian Diaconescu, actual consilier prezidenţial. În rest, Ungureanu se autopropune cu fiecare ocazie, iar Igaş îl propune pe Boc. Această lipsă de oameni arată însă că PDL a fost un partid de lider, care a depins de Traian Băsescu precum PRM de Vadim Tudor. Când steaua acestuia a apus, partidul şi-a pierdut busola. S-a văzut că este o cutie goală – fără o identitate proprie şi fără oameni cu notorietate, cu imagine bună şi competenţă.

PDL se află în prezent într-o situaţie foarte ingrată. E condus de Vasile Blaga, un bun organizator şi cam atât, pe care nimeni nu-l vede potrivit pentru preşedinţie. El nu este nici un bun comunicator şi n-are forţa pe care o avea Băsescu când era liderul opoziţiei. Mai mult, a pierdut bătălia pentru Bucureşti cu Oprescu şi a intrat în Parlament la redistribuire, cu emoţii. Cu siguranţă regenerarea dreptei şi a PDL nu poate să vină de la el.

Fostul premier Răzvan Ungureanu arăta mult mai mult a prezidenţiabil. Şi totuşi a ratat fructificarea simpatiei şi a cotei de încredere pozitive de care se bucura după scurtul său mandat. În loc să-şi profileze o identitate politică proprie, a preferat să aleagă scurtături. Nici nu a intrat în PDL aşa cum i-au cerut greii partidului precum Udrea sau Berceanu, nici nu a mers pe cont propriu în alegeri cu un partid nou, care să aibă un mesaj şi o identitate distinctă de PDL. Pe scurt a preferat varianta scurtă şi ”mai sigură” care să-l facă succesorul lui Băsescu la Cotroceni. A cumpărat un partid de care nu prea auzise nimeni înainte de alegeri, s-a afişat ca egal al lui Blaga şi Pavelescu într-o construcţie a dreptei, percepută de populaţie drept o extensie a PDL şi a candidat în Arad, fieful lui Ghiţă Falcă ca să fie scutit de surprizele şi emoţiile unei candidaturi în capitală. Totuşi acestea n-au întârziat să apară, calculele sale nepotrivindu-se cu realitatea.

Mihai Răzvan Ungureanu a prins cu emoţii intrarea în Parlament la redistribuire iar acum se roagă de ”egalul” Blaga de la PDL şi pe ceilalţi lideri democrat-liberali să-l ”încoroneze” candidat la prezidenţiale. Surprinzător, nimeni nu se înghesuie.

Începe să se distanţeze şi de Băsescu, declarând că acesta nu este chiar un model pentru el. Târziu, prea târziu şi neconvingător. Adrian Papahagi, un alt perdant al alegerilor parlamentare, avea dreptate când a declarat că ”dreapta trebuie să propună cât de curând un candidat la prezidenţiale. Nu cred însă că vom putea câştiga în 2014 cu nimeni care a fost lansat şi susţinut de Traian Băsescu - e ingrat, dar aşa este (s-a văzut în 9 decembrie). Devine esenţial să pregătim nu unul, ci zece lideri tineri pentru 2016 şi 2019. Iar în 2019 dreapta va trebui să-şi selecţioneze candidatul în mod serios, în urma unor primare, nu pe sondajele lui peşte".

Consilierul lui Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, i-a atacat pe MRU şi Papahagi că s-au dezis de Băsescu. Mai ales că primul îi datorează acestuia numirea la MAE, la SIE şi apoi în fruntea guvernului, deci întreaga carieră politică. Greşit, cei doi nu s-au lepădat de Băsescu. Dar cum bine a spus Papahagi, orice asociere de percepţie cu Băsescu în acest moment nu mai este un atu, ci o piatră de moară de gâtul unui candidat la preşedinţie. Dacă MRU ar fi avut curajul să se rupă de mentorul său şi să prezinte un partid nou, anti-establishment, o alternativă credibilă atât la PDL, cât şi la USL, altfel ar fi stat lucrurile. Nu mai trebuia acum s-o ia de la capăt şi să se autopropună.

Nici ideea lansată de Papahagi cu alegerile primare nu este rea. Socialiştii francezi au utilizat asta pentru a focusa atenţia publicului pe un partid care pierduse de mult puterea şi în care toţi vroiau să candideze. Până la urmă a câştigat Hollande, dar în urma unei proceduri care a creat multe discuţii în presă şi o dezbatere internă ce a avut ecou pozitiv în afară fiind transparentă.

Soluţia Diaconescu

MRU a ratat fructificarea simpatiei şi a cotei de încredere pozitive de care se bucura după scurtul său mandat. În loc să-şi profileze o identitate politică proprie, a preferat să aleagă scurtături. Nici nu a intrat în PDL aşa cum i-au cerut greii partidului precum Udrea sau Berceanu, nici nu a mers pe cont propriu în alegeri cu un partid nou, care să aibă un mesaj şi o identitate distinctă de PDL.

Pe lângă varianta nominalizării lui MRU, mai apar şi variante surpriză, precum cea anunţată pe surse a lui Cristian Diaconescu. Fost membru de marcă al PSD, acesta a candidat la şefia partidului. Apoi s-a retras şi l-a susţinut pe Geoană, care a pierdut cursa. Apoi s-a mutat la alt partid, UNPR-ul lui Gabriel Oprea, fiind ales preşedinte de onoare al acestui partid al traseiştilor. Iar în final a aterizat la Cotroceni, unde ocupă în prezent funcţia de consilier.

Ce-l recomandă deci pentru postura de candidat al dreptei? Nimic. Este un om de stânga, asociat ca percepţie publică cu PSD. Acum lucrează pentru Băsescu. Schimbările sale repetate de tabere nu indică nici ele o verticalitate, o moralitate deosebită. Iar dacă acum lucrează pentru Băsescu se încadrează în regula de aur enunţată de Papahagi: viitorul candidat să nu fie susţinut şi promovat, cel puţin la nivel de percepţie, de Traian Băsescu. Altfel, nu are nicio şansă pentru că ura populaţiei împotriva acestuia se va răsfrânge şi asupra lui.

Argumente precum cele că va fi votat şi de către alegătorii de stânga, mai rupând câteva procente de la USL, sunt total aberante. Diaconescu, port-drapel al dreptei, nu ar face decât să -i îndepărteze şi pe susţinătorii hardline ai lui Băsescu şi ai PDL. Acel nucleu dur care a trecut cu vederea multe şi a rămas fidel nu va putea înghiţi şi asta. În plus, într-o competiţie cu Antonescu sau Oprescu, stilul său de diplomat, moderat ar duce la o înfrângere de tip Geoană.

Faptul că se vehiculează numele său şi chiar al lui Emil Boc pentru Cotroceni arată de fapt că dreapta şi în speţă PDL nu are oameni, lideri cu notorietate, competenţi şi cu imagine bună care să poată intra într-o astfel de bătălie. Nu-i are pentru că nu i-a crescut. Băsescu nu şi-a pregătit nici el un succesor, iar PDL s-a comportat ani de zile ca o anexă a preşedintelui. El spunea ce se face, iar ceilalţi executau. E drept că Băsescu a mai salvat încă odată PDL, sau cvorumul, cum vreţi. Ideea USL era ca după demiterea lui Băsescu, să se facă repede alegeri prezidenţiale anticipate. În această situaţie, PDL era şah mat. Fără candidat, într-o perioadă cum nu se putea mai proastă. Nu s-a întâmplat aşa. PDL mai are timp, dar într-adevăr trebuie să-şi crească un nou lider, cât mai repede. Şi nu oricum. Acesta trebuie să devină preşedinte al partidului, şeful unei opoziţii reale şi vocale, care să taxeze derapajele USL şi care să vină cu o echipă credibilă.

Congresul PDL nu trebuie amânat, ci urgentat. Sever Voinescu nu trebuie să fie exclus din partid, ci să se alăture unei echipe de adevăraţi reformişti. Monica Macovei ar putea să fie un nume de candidat. Dar cum să fie susţinută de cei care i-au ridiculizat criteriile de integritate? Ar mai fi de luat în calcul Eugen Tomac, fost şef al Departamentului Românilor de Pretutindeni, singurul candidat ARD care a câştigat din prima alegerile în colegiul în care a candidat, obţinând 50%. Ştiu, nu este cunoscut, dar este un punct de plecare.