De ce au fost invadate reţelele de socializare de fotografii cu pisici, în timpul atentatului din Barcelona

Pui de pisică
Pui de pisică (allfreshwallpaper.blogspot.com)

În orele cele mai dramatice ale atacului din Barcelona, Twitter a fost inundat de zeci de fotografii cu pisici. Un val felin care nu a fost o întâmplare, ci o reacţie a oamenilor, ca răspuns la cererea poliţiei catalane de a nu fi difuzate pe reţelele de socializare imagini şi informaţii care ar putea ajuta teroriştii.

Venga, sigamos todos. Con los HT pongamos fotos de gatos o de cosas que no tengan que ver con el atentado #Barcelona #larambla pic.twitter.com/FC2Lz2lHPF — Cocoroco (@c0coroco) 17 agosto 2017

(Haideţi, să urmăm cu toţii. Cu HT punem fotografii de pisici sau de lucruri care nu au legătură cu atacul #Barcelona #larambla)

„Lăsaţi poliţia să lucreze, aveţi respect pentru victime. Teroriştii folosesc, de asemenea, reţelele de socializare, aşa că daţi-le pisici în loc de informaţii”, scrie Incactive bc. Şi din nou: „Oamenii postează poze cu pisici folosind hashtag #Barcelona pentru a împiedica teroriştii să aibă acces la informaţiile care i-ar putea ajuta #Gatos”.

#Barcelona mandad Los Gatos belgas Como Información para los evitar Terroristas pic.twitter.com/2M2cw8r8RH
- Humakong (@humakong) 17 august 2017

(#Barcelona trimite pisici ca belgienii pentru a evita informarea Teroriştilor)

În doar câteva minute pisoi delicioşi din întreaga lume şi-au făcut datoria, aşa cum s-a întâmplat deja după atentatul de la Bruxelles, în noiembrie 2015, în timp ce forţele speciale erau la vânătoare de terorişti aflaţi pe fugă. Cu acea ocazie, poliţia belgiană a scris la rândul său un tweet pentru a le mulţumi numeroşilor cetăţeni care au ajutat-o cu felinele lor.

Pour les chats qui nous ont auxé hier soir ... Servez-vous! #BrusselsLockdown pic.twitter.com/7O5ENF6nXa
- Poliţia Federale (@policefederale) 23 noiembrie 2015