"De 30 de ani ne minţiţi!" - Protest pentru infrastructură la Botoşani

Protest la Botosani
Protest la Botosani (Captura video)

Revoltaţi de starea dezastruoasă a infrastructurii rutiere în zona lor, mai mulţi botoşăneni au ieşit astăzi în stradă pentru a cere remedierea situaţiei. Organizat de Botoşani Civic, Împreună pentru A8 şi susţinut de Reset Iaşi, protestul a debutat printr-un marş motorizat, după care participanţii s-au strâns în faţa Prefecturii.

La marş au fost circa 30-40 de maşini, iar în faţa Prefecturii s-au strâns aproximativ 150 de cetăţeni revoltaţi de faptul că drumurile din zona lor sunt într-o stare jalnică.

Drum
Drum (Facebook)

"Transmiteţi celor de la Bucureşti că Botoşaniul vrea o infrastructură modernă, de 30 de ani ne minţiţi!", a transmis, la porta-voce, unul dintre participanţi.

Protestatarii au afişat bannere cu mesaje precum "Vrem Autostrada Marii Uniri", şi s-a scandat "Demisia, demisia", "Hoţii".

"Avem nevoie de unitate, avem nevoie de cetăţeni implicaţi", a fost mesajul transmis de organizatori.

"Botoşaniul are nevoie de infrastructură, drumuri naţionale, drumuri judeţene, drumuri expres, cerem aplicarea imediată a măsurilor asumate de către guvern şi autorităţile locale, implementarea de urgenţă a unei strategii la nivel guvernamental în vederea construcţiilor de drumuri judeţene, naţionale şi europene, în Moldova, proiect care trebuie susţinut de actualul şi viitoarele guverne, pe termen lung până la construcţia autostrăzii A 7 şi A 8! S.O.S Infrastuctura Moldovei!", a fost anunţul de convocare la protest postat pe Facebook înaintea evenimentului.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.