Datoria Spaniei în creştere. Juncker avertizează cu privire la “creşterea economică zero” a Italiei

Jean-Claude Juncker
Jean-Claude Juncker (Epoch Times România)

Spania şi Italia se confruntă cu probleme economice: prima înregistrează o creştere a datoriei publice de până la 97,2% din PIB în 2018, iar cealaltă este marcată în luna martie de creşterea nivelului şomajului, potrivit Express.co.uk.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a criticat coaliţia de guvernământ a Italiei şi a declarat că nivelul creşterii economice a ţării este în urma celorlalte ţări din UE, aceasta îndreaptându-se către o “creştere zero” în acest an. Juncker a declarat în cadrul emisiunii Che Tempo Che Fa difuzate pe canalul de televiziune Rai 1: “Credem că această creşterea economică a Italiei va ajunge doar la 0,2%, ceea ce este zero. Acest lucru înseamnă că problemele Italiei vor continua să se amplifice”.

Juncker a avertizat că Roma trebuie să găsească mijloacele necesare pentru reactivarea economiei ţării cât mai curând posibil.

Discutând cu Fabio Fazio, mediatorul emisiunii, Juncker a susţinut: “Cred că Italia îşi cunoaşte problemele. Creşterea economică a Italiei a rămas de 20 de ani în urma creşterii economice a Europei”.

Dar Juncker a recunoscut că problemele economice ale Italiei nu reprezintă un risc pentru economia mondială, aşa cum a afirmat Fondul Monetar Internaţional, ceea ce “este o exagerare, în pofida faptului că datoria publică [italiană] este îngrijorătoare”.

Datoria publică a Italiei a atins un record de 2,35 trilioane de euro în noiembrie 2018.

În februarie 2019, rata şomajului italian a crescut la 10,7%, o creştere de 0,1 puncte procentuale, potrivit datelor dezvăluite de Istat.

Numărul persoanelor care solicită un loc de muncă a crescut cu 1,2% - echivalentul a 34.000 de persoane, ceea ce face ca numărul total al italienilor care caută în mod activ un loc de muncă să crească la 2.771.000.

Şomajul în rândul tineretului, adică persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, a înregistrat o uşoară scădere de 0,1% comparativ cu luna ianuarie.

Rata şomajului italian se află printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, fiind depăşită doar de cea din Grecia şi Spania, care este de 18% şi respectiv 13,9%.

Datoria administraţiilor publice din Spania a crescut cu 29.563 de milioane de euro în decursul anului trecut, ajungând la suma totală de 1.173.988 de milioane de euro, echivalentul a 97,2% din PIB.

Cifrele raportate de Banca Spaniei dezvăluie o scădere de nouă zecimi a datoriei publice comparativ cu anul 2017.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie