Dăncilă, prima reacţie după ce a picat moţiunea: Superficialitate, jigniri, lipsă de seriozitate

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului - care tocmai a picat la vot - „nu a fost tratată cu seriozitate”.

„În momentul în care depui o moţiune de cenzură, trebuie să vii cu ceva în loc, să vii cu un program pe care să îl prezinţi cetăţenilor României. În această moţiune de cenzură am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. Eu cred că acest mod de lucru trebuie să înceteze dacă într-adevăr tratăm cu seriozitate acest lucru.

Eu ştiu că democraţia presupune ca Opoziţia să poată utiliza acest instrument, dar când depui o moţiune de cenzură, în primul rând îi convingi pe ceilalţi că ceea ce scrii acolo este real. Nu vii cu informaţii care nu sunt conforme cu realitatea şi trebuie să te gândeşti că dacă într-adevăr această moţiune trece, trebuie să ai o alternativă: să vii cu un prim-ministru, să vii cu un guvern pe care vrei să îl formezi. Am văzut 15 ministere, dar nu ne-au spus de ce nu 17, de ce nu 13”, a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă acest rezultat îi întăreşte poziţia în vederea Congresului PSD, premierul a spus că nu ştie dacă acest lucru îi întăreşte poziţia, dar “îmi întăreşte convingerea că suntem o alianţă puternică, că toţi colegii am acţionat unitar şi că am depăşit această moţiune prin aportul fiecărui coleg, mie îmi întăreşte încrederea în colegii de alianţă şi în colegii PSD”.

Reamintim că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat la vot, nefiind întrunit numărul minim de 233 de voturi necesare pentru evacuarea Palatului Victoria. S-au înregistrat 200 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi 2 abţineri. Detalii aici.