Dăncilă: Iohannis a venit cu jigniri care nu trebuie făcute niciodată împotriva unei femei

Viorica Dăncilă s-a plâns că preşedintele Klaus Iohannis "a venit cu acele acuzaţii şi cu acele jigniri" la adresa sa, în contextul scandalului privind validarea propunerilor PSD pentru Transporturi şi Dezvoltare Regională, care nu fac decât să adâncească groapa dintre ei.
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times)

Premierul Viorica Dăncilă s-a arătat dezamăgită luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, de atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis la adresa sa.

"Dacă domnul preşedinte va avea disponibilitatea, dacă va dori să discutăm despre aceste două numiri, aşa cum am procedat de fiecare dată, voi avea toată deschiderea de a purta această discuţie (înainte de şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de marţi - n.r.). Dacă nu, nu avem decât o singură alternativă, aceea de a aştepta hotărârea Curţii Constituţionale, pentru că am văzut că domnul preşedinte nu vrea să facă nicio nominalizare până la decizia CCR. Legat de acest lucru, m-a uimit foarte mult, şi cred că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, declaraţiile domnului preşedinte care, pornind de la aceste nominalizări, care sunt atributul primului-ministru, a venit cu acele acuzaţii şi cu acele jigniri, să spun, care cred că nu trebuie făcute nu numai de preşedintele României, dar cred că de nimeni, şi împotriva nu numai a unei femei prim-ministru, ci împotriva oricărei femei. Deci, această atitudine mi se parte o atitudine care nu trebuie să o aibă preşedintele României. Încă o dată spun că aceste lucruri nu fac decât să adâncească groapa, să adâncească falia dintre preşedinte, dintre instituţia prezidenţială şi primul ministru şi cred că este ceea ce ne trebuie cel mai puţin în această perioadă în care miniştrii au început să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", a declarat Dăncilă.

Întrebată de ce nu a avut curiozitatea să-l întrebe pe preşedintele Iohannis motivul pentru care nu a făcut acele două nominalizări, nemulţumire exprimată anterior de preşedinte, premierul a replicat:

"Am discutat la telefon cu domnul preşedinte. Am spus că aştept o motivaţie pentru refuzul de a numi cele două prime propuneri. Dar eu cred că atunci când refuzi pe cineva trebuie să ai un argument. Trebuie să spui: nu accept această nominalizare pentru că… Deci eu mă aşteptam ca pe baza respectului reciproc şi a normalităţii să am această explicaţie legată de un refuz sau celălalt. Dacă domnul preşedinte spunea că sunt motive temeinice să nu accepte una din propunerile noastre atunci luam în calcul poate chiar schimbarea uneia dintre propuneri. Dar din păcate nici pentru prima dată, nici la a doua nominalizare, nu am avut nicio explicaţie, nici pentru timpul pierdut sau întârzierea pe care o avem şi în prezent, nici pentru faptul că au fost refuzate primele două propuneri."

Prim-ministrul a atras atenţia care sunt declaraţiile preşedintelui care i s-au părut un atac la o doamnă.

"În momentul în care spui că 'femeia aceasta', sau 'nu cunoaşte funcţionarea statului', nu mi se par nişte lucruri care pot să-ţi facă cinste. Eu cel puţin nu aş folosi niciodată astfel de atacuri indiferent la cine aş face referire. Cred că nu preşedintele trebuie să facă o evaluare nici a primului ministru, nici a miniştrilor Guvernului, nici acele afirmaţii despre Guvern şi care s-au dovedit că nu sunt conforme cu realitatea, lucru demonstrat de aprecierea Comisiei Europene, a Parlamentului European. Eu cred că acest lucru nu trebuie să aibă loc în România şi cu atât mai puţin să fie subliniate de preşedintele României", a precizat Dăncilă.

Întrebată dacă are de gând să depună o plângere contra lui Iohannis, şefa Executivului a negat.

"Nu. Eu cred că Guvernul şi prim-ministrul trebuie să-şi canalizeze toată energia pentru îndeplinirea programului de guvernare, pentru preluarea şi exercitarea preşedinţiei astfel încât România să fie tratată aşa cum trebuie, astfel încât România să fie apreciată pentru modul în care exercită preşedinţia Consiliului UE", a punctat Dăncilă.

Presa a remarcat că şeful statului a criticat-o pe Dăncilă pentru faptul că nu l-a întrebat nici măcar o dată care sunt motivele pentru care nu a acceptat remanierea în forma propus de PSD. În acelaşi timp, preşedintele s-a plâns că premierul nu i-a lăsat timp şi nu a avut răbdarea să discute despre aceste propuneri.

"Nu vă supăraţi, dar noi deja am început să preluăm preşedinţia Consiliului UE. Timpul nu lucrează pentru noi, timpul lucrează în defavoarea noastră. Gândiţi-vă, că toţi miniştrii au început să preia, s-au întâlnit în Consiliile Uniunii, au preluat mandatul. Noi plecăm cu doi miniştri care vor fi schimbaţi după preluarea preşedinţiei. Avem 257 de dosare pe masa de lucru. Fiecare dintre aceşti miniştri au dosare care sunt în lucru, care sunt priorităţile pe aceste dosare, care este poziţia fiecărui stat membru pentru că aşa cum ştiţi noi trebuie să acţionăm ca şi mediatori imparţiali, facilitatori de consens.

Deci toate negocierile, toate discuţiile pe care trebuie să le avem pentru a promova interesele României, trebuie să le avem înainte de a prelua preşedinţia. Gândiţi-vă, că sunt două domenii în care România are un interes major – Transporturi, Dezvoltarea regională. Deci acest lucru nu este firesc. Şi cât să mai stăm? Să stăm o săptămână, două, trei, pentru o nominalizare a unui ministru? Eu ştiu că atunci când primul ministru cere revocare şi nominalizare, dacă nu sunt motive temeinice, preşedintele trebuie să nominalizeze acest lucru, pentru că performanţa unui Guvern şi-o asumă primul ministru. Şi dacă am făcut aceste nominalizări le-am făcut pentru că am crezut şi cred cu tărie că putem avea rezultate mult mai bune", a fost răspunsul premierului.