Dăncilă, despre dosarul şpăgilor de la PSD Arad: "Oricât ar încerca să se ajungă la Viorica Dăncilă, nu se va ajunge"

Viorica Dăncilă (Prim-ministru),
Viorica Dăncilă (Prim-ministru), (Florin Chirilă/Epoch Times)

Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că nu este implicată în dosarul şpăgilor de la PSD Arad şi că „oricât s-ar încerca ca [sic!] să se ajungă la Viorica Dăncilă, nu se va ajunge, pentru că Viorica Dăncilă a fost şi rămâne un om foarte corect”.

Fosta şefă PSD a afirmat că nu are nicio implicare în acest dosar şi nu cunoaşte „nici pe actualul şef, nici cine trebuia să fie”.

„În primul rând, nu cunosc pe nimeni de acolo, nici pe actualul şef, nici cine trebuia să fie. Gândiţi-vă că la prim-ministru nu vin astfel de lucruri. Cineva poate să spună... Sunt oameni mai bine intenţionaţi sau mai rău intenţionaţi. Dar eu vă garantez, şi îmi doresc ca acest dosar să se soluţioneze cât mai repede, nu am niciun amestec şi nicio implicare”, a declarat Dăncilă citată de Digi24.

La întrebarea presei cum s-a ajuns la premier ca un personaj dintr-un anumit judeţ să fie numit într-o anumită funcţie şi care-i procedura, fostul lider PSD a răspuns:

„Staţi puţin că ceea ce spuneţi dvs este foarte grav. Ceea ce spuneţi dvs este foarte grav şi complet departe de realitate. Nu a ajuns la prim-ministru să fie cineva numit, dacă la asta vă referiţi. În general, întrebaţi-i pe cei care fac astfel de lucruri, eu nu am făcut aşa ceva”.

Potrivit sursei citate, numele Vioricăi Dăncilă apare în referatul DNA – pe lângă altele de „răsunet” din fostul Guvern PSD. În referatul DNA procurorii arată că exercitarea influenţei politice în ceea ce priveşte ocuparea nelegală a unor funcţii publice devenise atât de generalizată încât cei interesaţi au apelat la preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

În ziua de 27.08.2019. Cristian Ispravnic s-a aflat în judeţul Caraş Severin la o întâlnire cu factorii politici la care a participat şi Viorica Dăncilă. Cu această ocazie, Ispravnic a apelat-o pe Carmen Gheorghiţă din cadrul D.R.D.P. Timişoara, comunicându-i să nu trimită documentele pentru numirea lui Mircea Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului Venituri, întrucât a intervenit în favoarea lui Mirel Pascu însăşi Viorica Dăncilă.

„De aia te-am sunat, că-i urgent. Uite, îs cu domnu ministru....Ă...Chestia cu Mirel şi cu Lucaciu îi pa bune, îi de ordin de la doamna premier. Deci, n-are el nicio treabă, n-are ce să facă. Îi ordin şi asupra lui. M-ai înţeles?... Deci, o zis: Nu, Lucaciu rămâne şef de Serviciu şi ăla merge şef Departament. Na, că-i... Direct premiera! Deci, direct premiera i-o zis...”