Dăncilă: Am pus cărămidă cu cărămidă, au venit alţii şi au conjugat verbul "a demola". Am luat-o iar de la capăt

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Prezentă la mitingul electoral de la Botoşani, preşedintele executiv al PSD Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că a fost "cel mai atacat ministru de după 1989", însă nu are de gând să facă "niciun pas înapoi", argumentând că are "o datorie" faţă de cetăţeni, de ţară şi faţă de şeful său de partid Liviu Dragnea.

"Avem un program de guvernare foarte bun, în care am cuprins creşterea veniturilor, am cuprins investiţii, am cuprins abordarea diferitelor sectoare de activitate, am cuprins acţiunea noastră pe plan extern. Nu este uşor. Nu-mi este uşor. Cred că am fost cel mai atacat prim-ministru de după 1989. Dar nu am făcut şi nu o să fac niciun pas înapoi (aplauze) pentru că am o datorie faţă de cetăţenii acestei ţări, faţă de ţara mea, faţă de cei care mi-au acordat această încredere, mă refer la preşedintele partidului Liviu Dragnea... Am învăţat de-a lungul timpului să conjugăm verbul 'a construi'. Împreună cu dvs am pus cărămidă cu cărămidă. Au venit alţii şi au conjugat verbul 'a demola'. Au dărâmat, am luat-o iar de la capăt. România şi românii nu îşi mai permit experienţe. România şi românii au nevoie de PSD, pentru că este singurul partid care este alături de cetăţenii României şi care apără România în exterior. Proiectul nostru de ţară, proiectul nostru pentru România include cetăţenii României. Proiectul celorlalţi bazat pe jigniri, pe plângeri penale, pe atac la persoană, bazat pe un plan al urii şi al dezbinării nu este benefic pentru niciunul dintre noi şi nici pentru ţară", a afirmat Dăncilă.

Şefa Executivului susţine că trebuie să avem grijă ca într-o Uniune Europeană cu atâta diversitate, o Uniune a 28 de state membre, să se regăsească "şi propunerile şi realitatea din România".

"Ce ne dorim pentru România? Lideri care să meargă şi să stea ca şi ghiocelul? Lideri care să accepte orice, sau cei care stau cu demnitate în faţa liderilor europeni? A fi demn în UE nu înseamnă să nu fii proeuropean. Dar poporul român a fost întotdeauna un popor demn, curajos care nu s-a lăsat călcat în picioare. De ce să trimitem la Bruxelles oameni care se duc şi cer sancţiuni pentru propria ţară? Oameni care votează rezoluţii împotriva României? Ăştia să fie oare oamenii pe care să îi susţinem noi?", a precizat Dăncilă.

Discursul integral în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne