Dăncilă: A adus plus-valoare metrul lui Mandachi de autostradă?! Replică acidă din sală: E mai mult decât a făcut Guvernul

Viorica Dancila in timpul conferintei de presa.
Viorica Dancila in timpul conferintei de presa. (Screenshot Facebook)

Aflată într-o vizită în judeţul Suceava, prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost întrebată, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă va vizita metrul de autostradă construit de omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului #şîeu.

„Doamna premier, vorbeaţi anul trecut la un eveniment politic legat de autostrada Suceava – Bucureşti. Din punctul de vedere al guvernului, mai este proiectul? În drumul dvs către Vaslui, vă veţi opri şi la metrul de autostradă...?”, a întrebat un reporter.

Iniţial, premierul nu a dat semne că ar fi înţeles la care metru de autostradă se face referire şi s-a lansat într-un răspuns menit să sublinieze faptul că „acolo unde se opreşte premierul, trebuiesc luate decizii”: „După ce o să ajung la Vaslui, o să văd care este programul acolo, sunt mai multe obiective.. [...]

Reporter: "Nu, în drum spre Vaslui..."

Dăncilă: "Nu, nu o să mă opresc. O să vină ministrul Transporturilor care va vedea şi care este situaţia reală. Dacă mă opresc eu, trebuie să luăm întotdeauna decizii şi trebuie să am toate datele. Credeţi că mai este timpul să ne ducem să facem poze la un anumit obiectiv, eu zic că nu. Eu zic că este important ceea ce putem să mişcăm şi ce măsuri putem lua pentru a accelera lucrurile. De aceea..."

Reporter: "Metrul de autostradă nu este al dumneavoastră, să ştiţi..."

Dancilă: "Poftim?"

Reporter: "Vorbeam de metrul de autostradă care..."

În acest moment, premierul a înţeles la ce făcea referire întrebarea, şi a răspuns: "Vă rog frumos, aceste campanii de imagine publică... S-a făcut un metru de autostradă. A adus plusvaloare pentru zona respectivă? Noi nu vorbim despre un metru de autostradă, pentru că acest lucru cred eu că... oamenii..."

Răspunsul din sală a sosit prompt: "E mai mult decât a făcut guvernul, să ştiţi".

Dăncilă: "Bun. Mai mult decât a făcut guvernul în zona aceasta. Şi vreţi să rămânem cu un metru de autostradă? Noi vrem sa găsim soluţii pentru a nu rămâne cu metrul de autostradă. Nu înseamnă că îi critic pe cei care au făcut acest lucru. Nu vreau să critic pentru că nu cred că este o abordare corectă. Dar ne mobilizăm pentru a face mult mai multe lucruri. Şi încă ceva – se face referire doar la metrul de autostradă. [..] s-au făcut kilometri de drumuri judetene, comunale, s-a investit în şcoli, s-a investit în apă şi canal [...] şi puteţi să iî întrebaţi pe primari indiferent de culoarea lor politică".

Din nefericire pentru premier, răspunsul său a generat o altă replică din partea presei: "Noi mergem prin judet în fiecare zi şi vă invităm pe dumenavoastră să mergeţi să vedeţi cum arată cele 200 de şcoli cu wc-uri în curte, drumurile care sunt pline de gropi, noi vă invităm pe dvs pentru că noi chiar mergem în fiecare zi".

Viorica Dăncilă: "Ar trebui să aveţi o abordare foarte corectă. Într-adevăr, mai sunt multe lucruri de făcut, haideţi să avem o abordare şi de ceea ce s-a făcut şi ce avem de făcut. Într-un an şi patru luni am încercat să facem cât mai multe lucruri".

Precizăm că premierul Dăncilă efectuează o vizită în Suceava şi Vaslui în perioada 20-21 mai, pentru a verifica mai multe obiective publice construite, extinse sau reabilitate din fonduri guvernamentale şi europene, informează un comunicat al Guvernului. Premierul este însoţit de mai mulţi membri ai Guvernului, printre care Sorina Pintea - ministrul Sănătăţii, şi Eugen Teodorovici - ministrul Finanţelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne